28 aprilie 2024, 17:21

Reabilitat cu fonduri europene, Palatul Culturii din Târgu Mureș redevine cel mai important centru multicultural din Transilvania

Revitalizarea patrimoniului unic din România și Regiunea Centru a vizat de această dată Palatul Culturii Mureș. Joi a fost prezentată finalizarea proiectului finanțat prin POR 2014-2020 pentru Reabilitarea Palatului Culturii din Târgu Mureş, care a beneficiat de un buget total de peste 2 milioane euro.

Întâlnirea cu jurnaliștii mureșeni și cu experții care au contribuit la finalizarea acestui proiect #REGIO, alaturi de mai multe personalități locale, a oferit organizatorilor posibilitatea de a prezenta un tur ghidat al Palatului Culturii, care redevine cel mai important centru multicultural din Transilvania.
Cea mai reprezentativă clădire a perioadei Belle Époque din Transilvania, ridicată între anii 1911-1913, a beneficiat de fonduri europene pentru a-si recăpăta strălucirea de odinioară și își prezintă în întreada regiune si în țară, decorațiunile excepționale din interior, cât și exteriorul impozant, care domină centrul municipiului Târgu Mures.
Fațadele Palatului sunt împodobite cu mozaicuri și basoreliefuri în bronz și piatră, fresce și vitralii, toate specifice stilului Secession, ca variantă a Art Nouveau.
În Sala oglinzilor (alături de Orga din Sala de spectacole, unice în România), există două grupuri a câte trei oglinzi mari de cristal și 12 vitralii viu colorate, care ocupă întregul perete dinspre stradă.
Vitraliile au fost propuse să reprezinte Europa la expoziția de artă decorativă de la San Francisco din 1914, dar din cauza izbucnirii Primului Război Mondial doar schițele acestora, care au fost și premiate, au fost trimise la expoziție. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial aceste vitralii au fost depozitate în subsolul clădirii, pentru a fi ocrotite.
Primăvara aduce tîrgumureșenilor nu numai un monument primenit cu „straie noi” prin aportul fondurilor europene, ci și un concert festiv al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, în Sala Mare de concerte a Palatului, notează, într-o postare în pagina de Facebook, ADR-Centru România.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol