24 martie 2025, 9:03

Reacția SRI, după solicitarea Guvernului

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a precizat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că toate datele şi informaţiile deţinute au fost transmise operativ structurilor Ministerul Afacerilo Interne,  inclusiv Direcţiei Generale Management Operaţional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant.

În cursul zilei de astăzi, 11 august, directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă. În cadrul acestei discuţii, directorul SRI i-a reamintit doamnei prim-ministru faptul că toate datele şi informaţiile deţinute de SRI au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcţiei Generale Management Operaţional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant. Serviciul Român de Informaţii condamnă ferm orice încercare de atragere a instituţiei în dispute politice, organizare de proteste sau teorii ale conspiraţiei menite să dezinformeze opinia publică cu privire la rolul şi locul SRI în arhitectura de securitate a României“, se arată în comunicatul transmis presei de Serviciul Român de Informaţii, potrivit adevărul.ro.

Reacţia SRI apare în contextul în care Guvernul a transmis că premierul Viorica Dăncilă a solicitat, în regim de urgenţă, din partea Serviciului Român de Informaţii un raport complet referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele, precum şi la modul în care au acţionat instituţiile statului român cu atribuţii în furnizarea de date şi informaţii cu privire la intenţiile de deturnare a acţiunilor publice de protest.

Mesajul Guvernului:

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă condamnă ferm acțiunile violente produse în București, vineri seară, desfășurate de grupuri organizate prin deturnarea unei manifestații civice.

Rapoartele Ministerului Afacerilor de Interne arată că violențele au fost provocate gradual de către grupuri de persoane bine organizate, care au atacat forțele de ordine, instituții și au distrus bunuri publice, în scopul declanșării unui conflict între persoanele care manifestau pașnic și forțele de ordine, prin vulnerabilizarea autorității statului.

În acest moment, Guvernul așteaptă ca instituțiile abilitate să desfășoare toate anchetele necesare, astfel încât cei vinovați de acțiunile violente să fie trași la răspundere.

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a cerut, în această dimineață, Serviciului Român de Informații un raport complet, în regim de urgență, referitor la persoanele care au pregătit și provocat violențele, precum și la modul în care au acționat instituțiile statului român cu atribuții în furnizarea de date și informații cu privire la intențiile de deturnare a acțiunilor publice de protest.

Din păcate, violențele stradale sunt însoțite de o serie de declarații ale unor lideri politici care încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente, prin lansarea unor acuzații la adresa forțelor de ordine și instituțiilor statului și prin incitarea populației împotriva acestora.

Facem apel la mai multă responsabilitate în declarații publice și la renunțarea la folosirea unor evenimente regretabile în scop electoral.

Premierul Viorica Dăncilă respectă dreptul cetățenilor de a manifesta și de a-și exprima opiniile în public și consideră că acest drept nu trebuie sub nicio formă să fie confiscat de politicieni sau grupuri care au interese de a destabiliza ordinea în societate,” se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol