2 ianuarie 2023, 14:18

RECUNOAȘTERE. Celebra baghetă franțuzească a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO

Bagheta, emblemă în lume a vieţii cotidiene a francezilor ameninţată de industrializare, a fost înscrisă miercuri în patrimoniul imaterial al umanităţii de către UNESCO, relatează digitaljournal.com.

Organizaţia, care mai presus de toate onorează tradiţiile care trebuie păstrate mai mult decât produsele în sine, a distins astfel măiestria şi cultura din jurul acestui element esenţial al meselor franceze.

Franţa a prezentat în primăvara anului trecut candidatura baghetei sale tradiţionale  pentru a fi înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO.

Cu crusta sa crocantă, bagheta, apărută la începutul secolului al XX-lea la Paris, este astăzi prima pâine consumată în Franța.

În fiecare zi, 12 milioane de  francezi deschid uşa unei brutării şi peste şase miliarde de baghete ies anual din brutării. Cumpărarea pâinii este astfel un adevărat obicei social şi prietenos care le încântă viaţa.

„250 de grame de magie şi perfecţiune în viaţa noastră de zi cu zi. O artă franceză de a trăi”, a salutat preşedintele Emmanuel Macron pe Twitter.

„Un act simbolic puternic” pentru Audrey Azoulay, director general al UNESCO şi „o recunoaştere” în opinia lui Dominique Anract, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Panificaţiei şi Patiseriei franceze. Acest eveniment i-ar putea determina pe „tineri să urmeze această meserie”, a declarat el la Rabat, unde UNESCO şi-a anunţat laureaţii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol