17 mai 2024, 14:48

„Nu vrem să fim o povară pentru români”. Povestea refugiatelor din Ucraina care s-au apucat de gătit Vareniki

Patru femei din Ucraina au fost găzduite de românii primitori la Constanța. Acolo și-au găsit refugiul și s-au hotărât să contribuie cu ceea ce pot pentru oamenii de rând, dar să-și câștige, totodată, și existența. Așa s-au apucat de gătit produse din bucătăria tradițională a Ucrainei, iar activitatea și-o prezinte pe Facebook, cea mai ieftină și sigură cale de a se integra în comunitate.

„S-a întâmplat că a trebuit să ne părăsim casa pentru o vreme (sperăm că nu pentru mult timp). Vă mulțumim pentru primirea călduroasă în România. Probabil că nu vom înceta să vă mulțumim”, scriu ucrainencele în prima lor postare din 14 martie, într-o română corectă.

„Dar nu vrem să fim o povară pentru cetățenii români de rând. Prin urmare, am decis să gătim și să vindem găluște ucrainene foarte gustoase”, explică ele în pagina de Facebook Varenyk.

Femeile au fost găzduite în bucătoria unui restaurant din Constanța și s-au apucat de gătit Vareniki, o varietate de găluști locale  (colțunași) din Ucraina. Ele povestesc cum se aprovizionează, cum merg să facă cumpărături la Metro, apoi filmează și fotografiază ce produse speciale le ies din bucătărie.

Femeile postează ceea ce fac zi de zi și dau detalii despre preparatele lor. „Mâncare ucraineană delicioasă de casă, care este întotdeauna la îndemână. Micul dejun, prânzul sau cina în 5 minute. Doar produse naturale. Confecţie manuală. Cu dragoste din Ucraina”, este descrierea pe care o fac paginii lor de Facebook.

Ce este Vareniki? O varietate de colțunași cu vișine, cu brânză, cu cartofi și ciuperci, cu carne, cu orice. Chiar dacă au o formă diferită de găluștele cu prune românești, aluatul se aseamănă. Rețetele sunt făcute publice de proaspetele bucătărese, astfel încât unii dintre noi să le încerce acasă pe cont propriu. Ele vând 500 g de vareniki cu 20 de lei.

„Toate produsele sunt congelate. Poate fi adus cu ușurință acasă și gătit la momentul de care aveți nevoie”, este detaliul care însoțește o rețetă.

Deocamdată, din cauza solicitării căreia nu îi fac față, doamnele anunță că suspendă temporar preluarea comenzilor. Ele pot fi urmărite AICI


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol