Moment de celebrare pentru regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi regina Camilla.
Aceștia îşi vor sărbători cea de-a 20-a aniversare a căsătoriei în Italia. Monarhul britanic se află într-o vizită de stat care a început luni.
Pentru această primă vizită a regelui Charles în Italia de la încoronarea sa, cuplul regal urmează să fie primit de președintele Republicii, Sergio Mattarella și de Giorgia Meloni.
Momentul aniversar al cuplului regal va fi marcat miercuri seară printr-un banchet de stat la Palatul Quirinale, în prezența a 150 de invitați.
Cei doi s-au căsătorit civil la data de 9 aprilie 2005, după o relație de câteva decenii.
Cuplul regal urmează să călătorească și la Ravenna, în nord-estul țării, unde cei doi vor participa la o ceremonie ce marchează cea de-a 80-a aniversare a eliberării acestei regiuni de sub ocupația nazistă de către forțele aliate, la 10 aprilie 1945.
Regele Charles al III-lea și soția sa vor vizita, de asemenea, mormântul scriitorului italian Dante Alighieri, autorul ”Divinei comedii”, considerat ”părintele” limbii italiene.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol