28 aprilie 2024, 1:12

Reglementările UE privind inteligenţa artificială ar putea afecta Europa – scrisoare deschisă către Bruxelles

Legislaţia propusă de UE pentru reglementarea inteligenţei artificiale riscă să pună în pericol competitivitatea şi suveranitatea tehnologică a Europei, potrivit unei scrisori deschise semnate de peste 160 de directori ai unor companii variind de la Renault şi până la Meta, transmite Reuters.

Luna aceasta, parlamentarii europeni au căzut de acord asupra unui regulament mai strict privind Inteligenţa Artificială, comparativ cu propunerea legislativă înaintată de Comisia Europeană. Conform acordului convenit de eurodeputaţi, sisteme precum ChatGPT vor trebui să dezvăluie conţinutul generat de Inteligenţa Artificială, să ajute la identificarea aşa-numitelor imagini deep-fake de cele reale şi să asigure măsuri de siguranţă împotriva conţinutului ilegal.

Având în vedere că în ultima vreme ChatGPT a devenit foarte popular, au fost trimise mai multe scrisori deschise prin care se cere reglementarea inteligenţei artificiale şi s-a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul „dispariţiei din cauza Inteligenţei Artificiale”. Printre semnatarii scrisorilor precedente se numără Elon Musk, directorul OpenAI, Sam Altman, precum şi Geoffrey Hinton şi Yoshua Bengio, doi din aşa-numiţi „naşi ai Inteligenţei Artificiale”.

Scrisoarea de vineri a fost semnată de Yann LeCun, un alt treilea naş al IA, care în prezent lucrează la Meta, dar şi directori de la diverse companii precum compania spaniolă de telecomunicaţii Cellnex, firma franceză de software Mirakl şi banca germană de investiţii Berenberg.

Scrisoarea avertizează că, în conformitate cu regulile propuse de UE, tehnologii precum Inteligenţa Artificială generativă ar deveni puternic reglementate şi companiile care ar dezvolta astfel de sisteme s-ar confrunta cu costuri mari de compliance şi riscuri disproporţionate de pierderi. Astfel de reglementări ar putea determina companii inovative să îşi mute activităţile peste hotare iar pe investitori să îşi retragă capitalul din dezvoltarea de IA în Europa, mai spun semnatarii scrisorii.

Directorul OpenAI, Sam Altman, care în luna mai a ameninţat să retragă ChatGPT din Europa, dacă va deveni prea greu să respecte viitoarele legi cu privire la Inteligenţa Artificială, şi-a revizuit ulterior punctul de vedere şi spune că firma nu are de gând să iasă din Europa.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol