27 octombrie 2020, 3:10

Reguli noi la Aeroportul Henri Coandă. Ce trebuie să știi, dacă trebuie să călătorești cu avionul

Sunt anunțate noi reguli la Aeroportul Otopeni, care intră în vigoare din 9 septembrie. Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), noile modificări trebuie respectate de toți pasagerii care tranzitează aeroportul.

Nu mai este obligatorie trecerea pasagerilor prin corturile de triaj. Aceştia vor merge direct în terminalul de Plecări. Însă, sunt mai dure măsurile pentru cei care nu poartă mască de protecţie.

Rămân valabile măsurile sanitare

Rămân valabile toate celelalte cerințe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane și purtarea măștii astfel încât să acopere gura și nasul, măsuri impuse de criza sanitară.

Pasagerii nu vor mai aştepta deschiderea procedurii de check-in în corturile amenajate în faţa aeroportului. Pentru că vremea se va răci treptat, conducerea aeroportului a luat decizia să demonteze corturile. Călătorii vor merge, astfel, direct la terminalul Plecări.

Se monitorizează respectarea cerințelor

Întreg personalul aeroportului a primit atribuția să monitorizeze respectarea cerințelor privind purtarea măștii și păstrarea distanței și, în caz contrar, să solicite intervenția imediată a poliției și jandarmeriei, se arată în comunicatul CNAB.

Tot de la 9 septembrie se permite și accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în fața aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor și însoțitorilor acestora.

Se redeschid restaurantele și cafenelele

Începând cu aceeași dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante și cafenele, în plus față de cele care și-au reluat deja funcționarea în urmă cu o săptămână.

Corturile din fața terminalului vor fi demontate și, cel mai târziu, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public.

Detalii

Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la la timp la aeroport, precum și cea de a respecta semnificația indicatoarelor de direcționare, atât pe fluxul auto din fața aeroportului cât și pe fluxurile de pasageri.

În zona aeroportului, circulația auto este afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord, lucrări aflate în curs de finalizare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.