La Piața Progresul din sectorul 4 al Capitalei e forfotă mare în fiecare dimineață. Oamenii vin, pleacă, cumpără, negociează la sânge și glumesc. Pe scurt, atmosfera este atât de plăcută încât nu poți vedea aici oameni triști sau fără chef de vorbă. Aici vin comercianți de peste tot din împrejurimi, de la Giurgiu, Dâmboviția, Călugăreni și lista poate continua.

La piață se vinde tot ce crește prin curte, de la ceapă și salată la morcovi, usturoi, fasole ori cartofi, însă nu toate produsele sunt aduse de acasă. Imediat cum am intrat în piață, am sesizat o piramidă imesă cu portocale strălucitoare. Piaţa și-a pierdut farmecul de odinioară și a devenit un loc pentru vânzătorii-afacerişti. Aceştia aduc cu noaptea în cap marfă de la depozitele en-gros şi o vând aici pentru un mic adaos. De fapt, aceleaşi produse sunt şi pe rafturile de la supermarket, o parte fiind chiar din import, iar cei mai grăbiţi cumpărători nu ştiu acest lucru şi îşi umplu plasele, cu gândul că duc acasă produse bio.

Însă, nu se poate face din acest aspect o regulă în sine, deoarece cumpărătorii  principali sunt mai ales vârstnici. Iar cei mai mulţi nu s-au lăsat convinşi de legumele şi fructele arătoase din supermarketuri şi aleg piaţa pentru a se aproviziona. Există o serie de reguli de urmat atunci când vrei să verifici autenticitatea produselor pe care le cumperi, iar aceștia știu bine de ce amănunte trebuie să țină cont. Se uită cu atenţie la mâinile vânzătorului, să vadă dacă sunt bătătorite de muncă de pe câmp ori din grădină. Şi mai ştiu că produsele care arată perfect, sunt mari şi strălucesc, vin mai degrabă din culturi industriale decât de pe câmpurile de la țară, deci nu sunt atât de bune pe cât par. Ci mai degrabă, se îndraptă către tarabele cu mere imperfecte și pe care încă se mai pot vedea petele lăsate de soarele de vară.

Un astfel de comerciant este și domnul din imagine, a cărui identitate a ales să fie anomiă. Cultivă mere și pere de când se știe și face acest lucru din pasiunea pe care a moștenit-o de la tatăl său. Este din Dâmbovița, iar merele sale sunt 100% românești.

„Merele pe care le vedeți aici sunt din livada mea din Dragodănești, județul Dâmbovița și toți care sunt aici au produse din același sat. Anul ăsta au fost mai multe și am venit cu ele la piață, dar eu în general le dau de acasă. Dacă anul ăsta a fost supraproducție și s-au găsit peste tot, ne mai chinuim cu ele.

Produsele mele sunt 100% naturale. Și ceea ce oamenii nu știu este că tot, absolut toate produsele ce sunt aduse de afară sunt tratate. Inclusiv fructele. Nu există pară adusă de afară care să reziste până la ora asta fără să fie tratată. Avem și noi pere, mere, dar dacă le ținem aici în căldura asta mai mult de o săptămână la rând, încep și se strică, putrezesc. Singura metodă unde le putem adăposti este fie în beci, fie afară în lădițe. La noi merele au ciclu normal de viață, al lor. Sunt culese de toamna și primăvara se depreciează. Pe când ale lor stau până la toamnă bine merci.

Pentru că am avut livadă de când mă știu, vin cu merele și perele la piață încă de copil. De la opt ani tata m-a luat cu el și plantam livezi de pomi. Așa am ajuns să îndrăgesc pomicultura. Iar în timpul facultății, când ajungeam acasă veneam și încărcam câte 50 de lăzi cu mere și mergeam cu ele în piața Obor. Le întindeam pe jos și le vindeam oamenilor, unii mai le luau și fără să plătească, dar ce era să le facem. Asta făceam în fiecare sfârșit de săptămână. Mi-a plăcut și îmi place și acum”, a  menționat acesta. 

Vine în piață în fiecare dimineață de la ora 06:00. Își așează frumos merele pe tarabă și așteaptă cumpărătorii, însă aceștia nu se înghesuie prea mult. Nu înțelege de ce foarte mulți tineri preferă să meargă în marile magazine pentru a se aproviziona, ba chiar mai mult, îi compătimește pentru că spune el: „pierd toată distracția”. În plus, el însuși este un om al pieței și nu concepe să își facă cumpărăturile de altundeva, mai ales că de aici știe sigur ce mănâncă, doar cumpără de la prieteni.

„Cumpărătorii din piețe sunt foarte puțini. În general cei în vârstă vin, iar toți tinerii merg în supermarket-uri pentru că au și bani mai mulți și iau de toate de acolo. Însă, ce nu știu ei este că într-o piață poți să și socialiezi. La piață e ca în viață, mai faci o glumă, mai respiri. Acolo ce faci? Te duci iei, plătești, pa și la revedere. Mai calci pe unu pe picior, se mai enervează lumea”, a mai adăugat acesta.

Cu toate acestea, la piață vin și oameni sărmani, cărora pensia nu le ajunge pentru medicamente și încearcă să mai facă un leu în plus. Aduc la piaţă ce apucă, câte o legătură de pătrunjel sau de hrean, plante medicinale culese din curte, lapte sau ouă proaspete. Stau la ușa piețelor, pentru că nu sunt lăsați înăuntru, iar afară sunt plimbați dintr-o parte în cealaltă de organele de poliție locală, care nu sunt de ficare dată prea diplomate în comportament și expriamre.

Astfel, în jurul piețelor se creează un soi de lume paralelă, unde nu este bună dispoziție, nu se râde și lumea nu este atât de amabilă. Pe stradă, pentru bătrânelele care vând în frig produsele cărate cu greu de acasă există doar sentimentul de teamă că în fiecare moment pot rămâne fără nimic din tot ce au, deoarece legea le interzice acest lucru, iar polițiștii nu se dezic din a face abuz de această regulă.

„Vai de mama noastră. Este foarte greu. Vând lapte de mult, era piața veche când am venit pentru prima dată aici. Soțul meu era sănătos, acum are pareză. Vin așa mai rar. Înainte vindeam la tarabă. Aveam taraba țăranilor, dar acum tarabele se plătesc de iarna, sunt cumpărate și nu te lasă să stai înăuntru, iar noi vindem pe unde apucăm. Și dacă insiști să intri, că de acum e frig, te mai ia și la bătaie, daca e vorba să stai lângă tarabele lor, nu e de joacă”,  a spus tanti Maria din Comuna Călugăreni, județul Giurgiu.

Bătrânica de 76 de ani, vine în fiecare săptămână la piață cu câte zece litri de lapte proaspăt. Are două vaci pe care le îngrijește cu greu, iar laptele pe care îl vinde este drămuit cu grijă, pentru că acesta reprezintă principala sursă de hrană a familiei. Împarte laptele cu cei doi copii ai săi, iar ce rămâne aduce la piață pentru a mai strânge un leu în plus.

„Cred că într-o oră două să pot să vând tot laptele ăsta. Am avut și câteva ouțe…până atunci tremur de frig până nu sunt eu. Dar ce să facem mamă? Mai mergem așa, mai trăim până când putem. Am două vaci cu lapte și cu banii pe care îi strâng acum iau medicamente lu’ moșu….(s-a oprit o clipă să își strige marfa)

<<Lapte proaspăt, lapte prostpăt și gustos!>> Ce sa mai facem?! Ne descurcăm așa cum putem. În piață nu avem voie, afară nu avem voie. Ce să mai facem? Încotro să o mai apucăm? Am pensia de colectiv de 350 de lei, soțul pensie pe caz de boală tot mică, nici de medicamente nu ne ajunge așa fac și eu ce pot. Măcar de pâine să îmi strâng”, a mărturisit tanti Maria din Comuna Călugăreni, județul Giurgiu.

Pentru a vedea care este situația exactă a oamenilor din piețe, Edițiadedimineață.ro a contactat vineri Asociația Administratorilor de Piețe din România, însă nu am primit un răspuns oficial. Reprezentanții Asociației au răspuns cu deschidere tuturor întrebărilor noastre, dar așteptăm rezultatele rapoartelor pentru anul 2018, rapoarte care au fost urgentate în urma apelului nostru.

Astfel că, răspunsul lor oficial atât în ceea ce privește situația piețarilor fără tarabă, dar și mai multe detalii despre produsele din piețele din București îl vom posta în decursul acestei săptămâni. Câte produse sunt importate, care este motivul pentru care din ce în ce mai puțini oameni intră în piețe, dar și multe alte detalii legate de acest subiect se vor afla într-o a doua parte a acestui reportaj.

---