26 aprilie 2024, 9:04

Reșița renunță la titlul de prima municipalitate care va avea trenuri pe hidrogen

Studiul de fezabilitate pentru modernizarea căii ferate Reșița–Timișoara a fost finalizat, iar în loc de trenuri pe hidrogen vor fi trenuri electrice pe baterii.

Întregul proiect care costă aproximativ 400 de milioane de euro ar trebui finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit buletindetimisoara.ro.

Studiul de fezabilitate pentru modernizarea căii ferate Reșița–Timișoara, cu extensie Stamora Moraviţa, reprezenta una din etapele obligatorii pentru realizarea proiectului și a fost scos la licitație de Primăria Reșița, dar au contribuit financiar atât Consiliul Județean Timiș, cât și Primăria Timișoara.

,,Studiul de fezabilitate pe proiectul de tren de modernizare a căii ferate Reșița Voiteni, Timișoara Aeroport este gata. Acum este în avizare la comisia tehnică economică, la CT, la Timișoara. Sper să intre în CT cât mai repede, pentru că de asta depinde scoaterea la licitația a execuției, de data asta a tronsonului Voiteni – Berzovia – Bocșa – Reșița. Celălalt tronson, Timișoara Voiteni Stamora Moravița, va fi înmânat Ministerului Transportului, în speță CFR Infrastructură. Noi, partea noastră, de la Voiteni la Bocșa o vom face pe PNRR și suntem într-o cursă contra cronometru, pentru că lucrările trebuie să fie gata în decembrie 2026, a declarat Ioan Popa, primarul Reșiței.

Trenuri pe hidrogen?

Dacă iniţial se vorbea de trenuri cu hidrogen, în final s-a decis pentru trenuri cu motoare electrice/baterii.

„Era ideea să punem trenul pe hidrogen, există și posibilitatea să luăm trenuri pe acumulatori. Acumulatorii, pe calea ferată, pe infrastructura asta de transport țin până la 600-700 de kilometri, deci s-ar putea să fie o soluție mai ieftină să mergem pe acumulatori, mai cu seamă că de la Voiteni putem să ridicăm catenara Voiteni-Timișoara. E o diferență foarte mare de preț între trenurile pe hidrogen și o garnitură care circulă pe acumulatori de curent electric”,  spunea în vara anului trecut Ioan Popa.

Însă tot atât de bine dacă se repară linia Reșița – Voiteni, ar exista și posibilitatea electrificării acesteia, soluție care nu se știe dacă autoritățile locale au luat-o în calcul.

Dificultățile tracțiunii pe  hidrogen

O problemă majoră o constituie asigurarea hidrogenului necesar propulsiei și aspectele conexe carburantului folosit. România nu are un cadru legislativ implementat în prezent (reglementări tehnice și comerciale), fapt pentru care în faza de licitație va trebui să se ia reglementările de bază din alte țări pentru instalații similare.

Apoi, un contract trebuie spart în trei subcontracte diferite, şi anume unul pentru livrarea ramelor, altul pentru întreținerea acestora și, în fine, al treilea pentru asigurarea combustibilului, ultimul incluzând și construirea punctelor de alimentare cu hidrogen. Autoritatea contractantă va trebui să obțină autorizațiile de construcție a punctelor de alimentare și să garanteze cantități minime de cumpărare a hidrogenului.

Mai mult, în contract trebuie introduse măsuri de ajustare a prețului de alimentare cu hidrogen pe kilometru.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol