19 iulie 2026, 15:52

Revolut trimite o „scrisoare de dragoste” celor care fac înșelătorii online

„Admiratorul tău secret are un secret întunecat?”, întreabă Revolut într-un e-mail recent. Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților care se apropie vertiginos (14 februarie), compania Revolut oferă câteva sfaturi într-o formă amuzantă.

„Anul acesta, protejează-ți inima și finanțele și nu-ți pierde capul din cauza unei escrocherii romantice!”

Ce este o înșelătorie romantică

Este atunci când cineva pretinde că este interesat din punct de vedere romantic de tine și profită de emoțiile tale pentru a te convinge să-i trimiți bani.

Iată câteva puncte la care trebuie să aveți grijă:

  • Escrocii exprimă rapid sentimente puternice pentru tine, chiar dragoste;
  • Nu par să vrea se te întâlnească niciodată în persoană;
  • Sunt misterioși – au un profil social care nu dezvăluie prea multe despre ei sau despre viața lor;
  • Se pare că au o mulțime de probleme în viața lor, care pot fi rezolvate doar cu banii tăi;
  • Vor să discute în afara site-ului sau a aplicației de întâlniri și preferă să folosească SMS, WhatsApp sau e-mail.

 

Dacă ai suspiciuni cu privire la noua pasiune, cere părerea unui prieten sau membru al familiei. Nu lăsa pe nimeni să profite de tine!

La final, Revolut oferă o poezie specială:

„Roses are red,
Violets are blue,
Don’t send strangers money,
If it feels too good to be true!”

(traducere adaptată: „Roșii trandafiri / Albastre violete / Nu trimite bani / Ca să nu ai regrete”)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol