27 octombrie 2020, 2:46

Rio nu mai petrece. Carnavalul a fost amânat pentru o dată nedeterminată

Cel mai mare eveniment anual din Brazilia urma să se desfăşoare în luna februarie, la Rio de Janeiro. Dar noul coronavirus SARS-CoV-2 a dat peste cap toate planurile.

Ediția din 2021 a celebrului carnaval de la Rio de Janeiro, care urma să aibă loc în februarie anul viitor, a fost amânată din cauza epidemiei Covid-19, încă foarte activă în Brazilia, relatează Huffington Post France.

Decizia

Am ajuns la concluzia că evenimentul ar trebui amânat. Pur și simplu nu îl putem face în februarie. Școlile de samba nu vor avea timpul, resursele financiare și organizaționale necesare pentru a fi gata în februarie”, a declarat reporterilor Jorge Castanheira, președintele Ligii Independente a Școlilor de Samba din Rio de Janeiro (LIESA), care organizează evenimentul.

După Statele Unite, Brazilia este a doua cea mai afectată țară, cu 139.808 de victime ale noului coronavirus. Au fost înregistrate peste 4 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În scădere?

Cea mai mare țară din America Latină părea să întrezărească sfârșitul epidemiei la începutul lunii septembrie. După câteva luni de aşa-zis platou, cu peste 1.000 de decese înregistrate zilnic, numărul victimelor coronavirusului a început să scadă ușor.

Ministerul Sănătății a estimat că aceste cifre indică deja o curbă care merge „în jos”, dar specialiștii rămân precauți.

„Acesta este începutul a ceea ce sperăm să fie o tendință descendentă, dar este încă foarte timidă”, a declarat pentru AFP Mauro Sanchez, epidemiolog la Universitatea din Brasilia.

Sursa foto: AlbertoBrazil, Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.