România este adusă din nou în centrul atenției din punct de vedere al invențiilor tehnologice care schimbă lumea întreagă. Probabil nu este atât de cunoscută în țară invenția lui Mircea Tudor, numită Roboscan, însă aceasta este de mare ajutor mai ales pentru scanare de înaltă performanță a cargo-urilor, deci implicit a securității.
Și da, invenția a luat naștere în România!
Mircea Tudor – românul care a dat naștere proiectului
Mircea Tudor este administratorul MB Telecom LTD SRL și omul care a stat în spatele ideii de scanner pentru transporturi cargo, fie că este vorba despre camioane, containere sau avioane. Tudor și alți cercetători români au câstigat de trei ori, în 2009, 2013 și 2014, Marele Premiu la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva. De asemenea, cercetătorii români au câștigat 17 premii speciale, 18 medalii de aur, 8 de argint și ale 4 de bronz.
Despre scannerul premiat la Geneva în 2009, Tudor afirmă că a fost o idee încă din 2001, atunci când a fost organizată o competiție pentru securizarea vămilor.
„Ne-am asociat cu o firmă mare din Los Angeles și i-am convins să vinăîin România, să ne unim foțele. Am făcutîin 2002 două scanere, în 2003 Banca Mondială a suplimentat comanda cu încă unul, în 2004 am mai făcut unul pentru Letonia. Și, tot învățând, ne-am gândit să-l facem altfel decât ceilalți: fără operator, fără prezența umana. Le-am propus partenerilor din Los Angeles, ei au spus că sunt utopice ideile noastre, așa că am început singuri. Din 2004 până în 2008 am lucrat la scaner, iar în 2009 l-am expus”, este citat Mircea Tudor de Hotnews.ro.
Mb Telecom LTD este printre singurele, poate chiar unicul, IMM-uri din lume care activează în domeniul tehnologiilor cu scanare radioactivă care a reușit performanța de mai sus.
Ce este mai exact un Roboscan?
După cum intuiția ne spune, titlul indică exact ceea ce este Roboscan, însă cum funcționează acesta și ce vizează să scaneze.
Roboscan este de fapt o scanare radioactivă, cu raze gama, care poate să ofere soluții de securitate integrate pentru vămi și aeroporturi, în vedere detecției explozibililor și narcoticelor. Razele acestea sunt scăzute și nu pun în pericol sănătatea celor din jur. De asemenea, firma mai produce și echipamente dotate cu scanarea cu raze X pentru bagaje, colete și mărfuri, detectori de contrabandă, echipamente examinare a documentelor și a probelor criminalistice. De menționat este faptul că Roboscan 1M este primul scanner telecomandat din lume, existența acestei telecomenzi făcând Roboscanul unic.
„MBT a atacat și va continua să atace acele limite ale tehnologiei de astăzi care par imposibile creând o fundație a realizărilor viitoare; nu pentru a rezolva doar problemele tehnice și tehnologice dar și pentru cele sociale și economice și pentru a genera produse noi și soluții integrate care au răspuns la provocările din securitatea de la nivel global.”, este unul dintre angajamentele care se prezintă pe site-ul oficial MBT.
Roboscanul, în diferitele lui forme se pretează pentru scanarea de cargo (Roboscan 1M), pentru inspecția avionaelor mici și medii (Roboscan Aeria), sistem automat de control al traficului (Roboscan OCV).
Cu toate că MBT este asociat Tudor Scan Tech, de franciză elvețiană, Mircea Tudor este creierul acestui tip de scanner menit să ajute la protejarea securității vămilor și a ceea ce este transportat în containere sau avioane, iar pe plan internațional este cunoscut ca un produs dezvoltat de cercetătorii români.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol