18 mai 2024, 18:15

România este codaşă la vaccinare

Am uitat lecţia pandemiei, am uitat ce am pierdut şi momentele în care speram să apară un vaccin pentru a ne proteja împotriva Sars-CoV-2, spun medicii când se uită la ratele de vaccinare, mai ales cele de la ROR. Pentru că România e în continuare sub semnul unei epidemii de rujeolă, unde am ajuns şi din cauza informaţiilor preluate din surse nesigure. Astfel că medicii de familie au demarat programul de Educaţie pentru Sănătate, chiar în Săptămâna Mondială a imunizării.

Nu avem o acoperire vaccinală înfloritoare şi asta ar trebui să ne facă mai atenţi, spune preşedintele CNAS, Valeria Herdea. Problemele cu stocurile  de vaccinuri de dinainte de COVID, ezitările din pandemie au fost între motivele pentru care astăzi, la noi în ţară, rata de vaccinare cu ROR a ajuns la 60%.

Rujeola!

De la  începutul anului trecut. în România au fost confirmate 13.113 cazuri de rujeolă, dintre care 14 decese. Cea mai mare incidenţă este în Braşov, unde au fost peste 1800 de cazuri.

Din decembrie, de când a fost declarată epidemia de rujeolă de la noi din ţară au fost făcute 128.198 de doze de ROR, dintre care peste 20 de mii doza 0, copiilor cu vârste între 9 şi 11 luni. Dar medicii de familie, în continuare se lovesc de reacţiile părinţilor care refuză vaccinarea.

Tocmai pentru ca informaţiile care ajung la părinţi să fie cât mai corecte,  Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie a pornit Programul de Educație pentru Sănătate, după ce anul trecut au lansat un ghid de vaccinare, atât pentru medici cât şi pentru părinţi.

Sursa TVR Info

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol