România participă la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO), care se desfășoară în perioada 25-30 aprilie, la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina.
Echipa României s-a clasat pe locul întâi, cu patru medalii de aur și două de argint.
Medaliile de aur au fost cucerite de elevii Emanuel Mazăre de la Colegiul Național ‘Alexandru Odobescu’ din Pitești, Radu Stoleriu de la Colegiul Național ‘Emil Racoviță’ din Iași, Pavel Ciurea și Andrei Vila, de la Liceul Internațional de Informatică București.
Alexandru Ciobotea, de la Liceul Internațional de Informatică București și David Ghibu, elev la Liceul Internațional de Informatică București, au obținut medalii de argint.
România a ocupat locul I în clasamentul pe țări, obținând 198 de puncte.
Elevii au fost coordonați de Cătălin Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader) și de profesor Ovidiu Sontea de la Colegiul Național ‘Tudor Vianu’ din București (Deputy).
Comentariile sunt oprite pentru acest articol