8 mai 2024, 3:39

România se bazează pe sprijinul copiilor în preliminariile EURO 2020. Cei mici pot intra gratuit pe stadion la meciul cu Norvegia

Naţionala României a fost sancţionată de UEFA după meciul cu Spania (1-2), din preliminariile EURO 2020. Federația fiind amendată cu 83.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon. Astfel încât următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România – Norvegia, din 15 octombrie, programat pe Arena Naţională, se va disputa cu porţile închise.

Dar o veste bună pentru copii vine din partea Federaţiei Române de Fotbal. Copiii sub 14 pot intra gratuit la meciul de pe 15 octombrie.

Copiii din grădinițe sau școli, publice sau private, din cadrul academiilor şi şcolilor de fotbal, precum şi legitimaţi la cluburi cu grupe de copii şi junior vor fi însoțiți de un cadru didactic sau antrenor.

Un reprezentant al conducerii instituţiei de învăţământ, şcolii de fotbal, academiei, clubului cu grupe de copii şi juniori trimite o adresă oficială, cu antet şi semnată, la adresa [email protected] până pe 4 octombrie 2019, prin care să manifeste intenţia copiilor din unitatea pe care o reprezintă de a participa la meci. După înscriere, fiecare unitate va primi pe mail din partea FRF un răspuns de confirmare şi un formular online în care trebuie să completeze datele copiilor şi însoţitorilor. După verificarea acestor date, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoţitori. Cu această ocazie, FRF va furniza şi toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naţionale şi organizarea grupurilor pentru acces. Toţi participanţii la meci vor beneficia, pe baza codului de bare al biletului, de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare şi o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului‘, se arată în comunicatul FRF, citat de stiri.tvr.ro.

sursa foto: frf.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol