28 aprilie 2024, 21:23

România se mândrește cu o nouă specie de orhidee: „Epipactis bucegensis”

La 14 ani de la prima identificare, după o lungă perioadă marcată de distrugeri și incertitudini, noua specie de orhidee endemică, care a primit numele de Epipactis bucegensis, a dovedit că poate forma populații stabile, numeroase, sănătoase în partea de sud-est a parcului.

Prima observație a fost făcută în iulie 2009 în cadrul unor studii în teren în Parcul Natural Bucegi din Carpații Meridionali de către cercetătoarea Nora Anghelescu.

Nora Anghelescu, doctorand al Univesității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și autoarea Orchids of Romania, primul album botanic care include toate speciile de orhidee sălbatice cunoscute și confirmate până în prezent în țara noastră, își reamintește prima întâlnire cu această specie, scrie BizBrasov.

,,La prima vedere, în lumina aspră a zilelor fierbinți de vară, plantele arătau mai degrabă ca un grup deosebit de Epipactis helleborine deshidratate, verzi-gălbui, ofilite, perfect camuflate în vegetația maronie, ierboasă, din jur.

Cele mai izbitoare trăsături au fost inflorescențele alungite, purtând mai multe flori discrete, alb-crem, complet închise, atârnate ca un pandantiv, ovare de culoare verde-gălbui, un indiciu clar al unei specii cleistogame, autogame, total diferite de cele cu polenizare încrucișată, chasmogame de ex. Epipactis helleborine.

După o examinare mai atentă, care a presupus deschiderea manuală a mai multor flori, împreună cu colaboratoarele mele Lori și Mihaela Balogh, am observat structura neobișnuită a labelului fără nectar, căruia îi lipsea complet mezohilul, adică segmentul îngust dintre porțiunea bazală (hipohil) și vârf (epihil), trăsătură care diferențiază acest taxon de toate celelalte specii europene de Epipactis.

Apariția sa a fost monitorizată în următorii ani. Au fost făcute mai multe fotografii digitale, dar nu au fost efectuate nici măsurători detaliate, nici descrieri formale la momentul respectiv.

Din păcate, monitorizarea ulterioară a populației de Epipactis bucegensis nu a fost posibilă, deoarece în vara anului 2012, zona a fost complet distrusă și cea mai mare parte a florei a fost pierdută din cauza unei dezvoltări imobiliare masive.

Cu toate acestea, la 17 iulie 2022, în cadrul unui studiu de teren botanic, au fost (re)descoperite două noi populații în partea de sud-est a parcului natural, la o altitudine de aproximativ 820-980 m. Împreună, cele două populații conțineau aproximativ 60-75 de exemplare.

Inițial, numărul orhideelor ar fi putut fi mai mare, dar, ca în multe alte cazuri din România, zona a fost folosită abuziv de crescătorii de vite și o parte din vegetație era deja distrusă de animalele de pășunat.

În consecință, echipa de cercetare a ales să descrie oficial acest nou taxon ca Epipactis bucegensis, cu încrederea că, în anii următori, noi populații vor fi descoperite în zona Parcului Natural Bucegi, ROSCI 0013.

Astfel, la 14 ani de la prima identificare, noua specie de orhidee endemică Epipactis bucegensis a dovedit că a supraviețuit și a format noi populații numeroase, sănătoase în partea sud-estică a parcului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol