27 aprilie 2024, 3:23

UPDATE. România, sub cod roșu de temperaturi extreme

UPDATE

O nouă avertizare a meteorologilor vine cu un cod galben de furtuni în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia. Totodată, se mențin avertizările de caniculă, pentru joi şi vineri, toată ţara fiind sub cod galben, în timp ce în Oltenia şi cea mai mare parte a Transilvaniei este cod portocaliu. Judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş rămân sub cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic deosebit de accentuat.

––––––––––––––––––––––

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de temperaturi extreme şi disconfort termic deosebit de accentuat.

Joi și vineri, judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş se vor afla sub cod roșu de caniculă.

În zonele atenţionate se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 41 de grade, iar în nord-vest între 35 şi 38 de grade Celsius. În cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 – 24 de grade.

O avertizare de cod portocaliu de căldură este și pentru sud-vestul şi centrul ţării. Temperaturile vor fi între 37 şi 39 de grade Celsius în Oltenia şi între 35 – 37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei. Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 – 22 de grade.

De asemenea, joi şi vineri, pe fondul unui cod galben, valul de căldură va cuprinde toată ţara, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

ANM precizează că, în zonele montane şi pe arii mai restrânse în restul ţării, mai ales după-amiaza şi seara, vor mai fi perioade cu instabilitatea atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

sursa foto: agerpres.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol