26 aprilie 2024, 10:27

România. Un copil din cinci este obez. Campanie de prevenire a obezității infantile

Prevalența supraponderii și a obezității printre copii a crescut cu 47,1% la nivel global între 1980 și 2013, iar Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate a raportat, în 2018, o incidență a obezității de 18,6% la copiii români.

Cele mai afectate grupe de vârstă sunt 10-14 ani și 15-19 ani. Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu Rusescu” din București, cu sprijinul Ministerului Sănătății, a dat start Campaniei de Conștientizare și Prevenție a Obezității Infantile, care are drept scop informarea corectă asupra impactului excesului ponderal în populația pediatrică.

De ce este nevoie de o astfel de campanie?

Prevalența supraponderii și a obezității printre copii a crescut cu 47.1% la nivel global între 1980 și 2013.

Estimările recente sugerează că la nivel global aproximativ 17% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 19 ani sunt obezi, iar în țările Uniunii Europene și SUA s-a ajuns ca 1 din 3 copii să aibă o greutate peste limita normală.

În anul 2018, Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate a raportat o incidență a obezității de 18.6% la copiii români, cele mai afectate grupe de vârstă fiind 10-14 ani și 15-19 ani.

Într-un studiu publicat în 2015 a fost identificată o rată a obezității de 10% în rândul copiilor cu vârsta între 6 și 18 ani în regiunea de Vest a României.

În 2018, pentru o perioadă de 3 luni s-a făcut monitorizarea incidenței excesului ponderal la copiii care s-au prezentat pentru evaluare pediatrică în Compartimentul de Primiri Urgențe al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, București, iar datele au fost îngrijorătoare – 7.5% dintre copii erau supraponderali și 18.5% sufereau de obezitate.

Drept urmare, excesul ponderal în populația pediatrică a devenit o problemă de sănătate globală.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol