28 iunie 2024, 8:13

România va dona un sistem PATRIOT Ucrainei. Donarea se face cu condiţia obţinerii unui sistem similar

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis – în sedinţa de astăzi – ca România să doneze Ucrainei un sistem de rachete PATRIOT, cu condiţia continuării negocierilor Romaniei cu ţările aliate din NATO, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent – care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei romane şi de asigurare a inter-operabilităţii cu sistemul NATO.

Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO”, se arată în comunicatul CSAT.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, decizia CSAT s-a axat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităţilor române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilităţi pentru România.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunţe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de Secretar General al NATO, iar aceştia s-au declarat în favoarea susţinerii de către România a candidaturii premierului olandez.

Până la acest anunț, Klaus Iohannis era, la rândul său, candidat la conducerea organizației nord-atlantice.

Comunicatul Administrației Prezidențiale

Joi, 20 iunie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis.

Agenda discuțiilor a fost consistentă, axată pe teme de interes prioritar din perspectiva mediului de securitate și a priorităților de acțiune pentru România.

Au fost trecute în revistă obiectivele prioritare ale României pentru Summitul NATO de la Washington, D.C. din 9-11 iulie 2024, fiind evidențiată necesitatea ca Summitul să permită reconfirmarea solidității unității transatlantice, să înregistreze progrese decisive în consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare, pe linia celor decise la reuniunile de la Madrid și Vilnius, dar și să marcheze o angajare sporită politică și practică față de Ucraina, în paralel cu menținerea angajamentului pentru partenerii vulnerabili și pentru interacțiunea cu partenerii globali.

La finalul discuțiilor pe această temă, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat obiectivele României la Summitul NATO din acest an.

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat, de asemenea, și analizarea stadiului și a perspectivelor conflictului din Ucraina și a implicațiilor pentru România. În acest context, a fost subliniată deteriorarea continuă a situației de securitate în vecinătatea estică a țării noastre, ca urmare a intensificării acțiunilor militare ale Rusiei, fiind subliniate implicațiile și riscurile mai largi de securitate pe care aceste acțiuni le generează pentru regiune, în special pentru Republica Moldova, dar și pentru securitatea europeană și euroatlantică.

În discuțiile pe acest subiect, au fost subliniate eforturile de sprijinire a Ucrainei, cu punctarea perspectivelor oferite de Summitul de la Washington, D.C. pentru un angajament sporit al NATO față de Kiev.

România a sprijinit Ucraina încă de la începutul izbucnirii conflictului, fiind înțeleasă situația dramatică mai ales din perspectiva asigurării sistemelor defensive esențiale în contracararea agresiunii declanșate de Federația Rusă, care lovește zonele urbane și infrastructura critică a țării vecine.

Ministerul Apărării Naționale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.

Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT.

Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create.

Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată.

Poziționarea României este și va continua să fie fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei.

Discuțiile la nivelul CSAT au vizat și demersurile naționale de consolidare a cooperării și a interacțiunii bilaterale cu Ucraina, evidențiate de procesele în curs privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România și Ucraina și consolidarea cooperării pe linie de securitate.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii Consiliului au analizat şi au aprobat forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2025.

Țara noastră va prelua funcția de comandant al operației EUFOR Althea, în teatrul de operații din Bosnia și Herțegovina, începând cu luna ianuarie 2025, pentru o perioadă de 12 luni.

Totodată, în ședința CSAT, Președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez.

Președintele Ucrainei mulțumește României

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit României și președintelui Iohannis pentru decizia trimiterii unui sistem PATRIOT.

„Sunt recunoscător României și președintelui Klaus Iohannis Această contribuție crucială va consolida scutul nostru aerian și ne va ajuta să ne protejăm mai bine populația și infrastructura critică împotriva terorii aeriene rusești. Apreciez conducerea fermă și sprijinul de principiu al României pentru Ucraina. Este important faptul că acest pas consolidează securitatea nu numai în Ucraina, ci în întreaga noastră regiune și în Europa.

Punând capăt terorii rusești acum, Ucraina previne o potențială agresiune împotriva Moldovei, României, statelor baltice și tuturor vecinilor noștri. Este esențial ca Ucraina să aibă instrumentele necesare pentru a învinge teroarea rusă acum, astfel încât nimeni altcineva să nu mai fie nevoit să se confrunte cu acțiunile agresive ale Rusiei pe scară mai largă în viitor”, a scris Zelenski într-o postare pe pagina de socializare X.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol