20 aprilie 2024, 2:05

România: 85 de victime ale traficului rutier la un milion de locuitori, peste dublul mediei europene

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura arată că, şi în anul pandemic 2020, România a fost tot la coada clasamentului siguranţei rutiere, cu 85 de victime la un milion de locuitori, peste dublul mediei europene.

„Concentrarea discursului public pe autostrăzi nu va schimba radical poziţia codaşă a României din cauză că aproape jumătate din victime sunt pietoni şi biciclişti, cea mai mare pondere din Europa. Comisarul Adina Vălean cere investiţii în domeniu. Suntem de acord, cu menţiunea că banii trebuie cheltuiţi cu cap. Fără o schimbare radicală de strategie şi de atitudine faţă de factorul uman, vom rămâne repetenţii Europei (şi) la acest capitol”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.

Concentrarea discursului public pe autostrăzi nu va schimba radical poziţia codaşă a României, din cauză că aproape jumătate din victime sunt pietoni şi biciclişti, cea mai mare pondere din Europa. Reprezentanţii asociaţiei vorbesc despre Viziunea Zero pentru siguranţă rutieră „care porneşte de la ideea că oamenii nu sunt perfecţi şi că pot greşi” şi susţin că niciun efort de a preveni eroarea umană prin infrastructură nu este prea mare întrucât „numărul acceptabil de vieţi umane pierdute pe şosele este zero”.

„Siguranţa poate fi crescută preponderent prin infrastructură, nu prin legislaţie. Aşadar, propunerea legislativă recentă de a impune o viteză maximă pe bicicletă este caraghioasă. Ce urmează, viteza maximă la mersul pe jos?”

În spiritul Viziunii Zero, pietonii şi bicicliştii sunt participanţi la trafic neprotejaţi, deci trebuie protejaţi cu infrastructură şi nu blamaţi regulat cu expresii de tipul „indisciplina pietonilor”. Viziunea Zero presupune şi ţinte clare, precum reducerea cu 50% a victimelor din România într-un deceniu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol