25 aprilie 2024, 13:47

Romanțe pe scena ARCUB

Unul dintre artiştii români care s-a remarcat pe scenele de prestigiu din străinătate, tenorul Daniel Magdal va susține pe 2 octombrie, la ora 18:30, pe scena ARCUB, un concert liric, de romanțe alături de pianistul Alexandru Burcă și Prof. Dr. Stephan Poen în calitate de moderator.

Concertul „Dor de Romanță” este organizat de ARCUB.

Romanțe

„Sub vişinul înflorit”, „Dragoste, poveste veche”, „Am adormit gândind la tine” sau „Te-aștept pe-același drum” sunt câteva dintre romanțele pe care aveți ocazia să le auziți într-o interpretare exceptională, la ARCUB, puse în scenă într-un concept unic semnat de tenorul Daniel Magdal (al cărui repertoriu include roluri din creația compozitorilor Verdi, Puccini, Wagner sau Berlioz), împreună cu pianistul Alexandru Burcă și artistul liric Stephan Poen.

Inestimabilă valoare muzicală

”Romanța românească este un gen de o inestimabilă valoare muzicală, estetică, afectivă și culturală iar readucerea sa în atenția publicului veteran dar și a publicului tânăr este o datorie de onoare față de Patrimoniul Cultural Românesc.

„Dor de Romanță” este un extraordinar prilej de readucere în atenția publicului a romanțelor prin talentul și harul a doi muzicieni de foarte mare valoare. Tenorul Daniel Magdal, prim solist al Operei Naționale din București, artist cu o prestigioasă carieră internațională, și Alexandru Burcă, unul dintre cei mai desăvârșiți pianiști ai actualei generații, ne vor oferi mesajul lor de artă și viață în unduirile melodice fascinante ale romanței românești” – Prof. Dr. Stephan Poen, Doctor în Medicină și în Muzicologie

Complex de stări afective

Romanța românească reprezintă un univers emotiv în care regăsim un întreg complex de stări afective omenești și este considerată de specialiştii din domeniul muzical drept unul dintre cele mai vechi subgenuri de muzică uşoară.

Începând cu textele unor poeți precum Eminescu, Alecsandri, Coşbuc sau Octavian Goga, iubirea tinerească, extazul și melancolia au fost cântate în cele mai frumoase acorduri lirice. Printre cei mai cunoscuţi interpreţi de romanţe, din prima jumătate a secolului XX, se numără Jean Moscopol, Cristian Vasile, Dorel Livianu, Petre Andreescu, Titi Botez, Gion, Maria Tănase, Mia Braia iar spre finalul secolului, Gică Petrescu sau Ioana Radu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol