1 martie 2024, 15:47

Rovinietele s-ar putea scumpi

Şoferii ar putea plăti mai mult pentru roviniete din 2026. Ministerul Transporturilor pregăteşte reguli noi după care vor fi calculate taxele de drum, iar una dintre ele va fi norma de poluare.

Cei mai afectaţi riscă să fie transportatorii, în cazul cărora taxele de drum s-ar putea mări, în unele situaţii, chiar şi de 6 ori, potrivit stiri.tvr.ro. Reprezentaţii companiilor de transport avertizează deja că orice majorare va fi suportată, în cele din urmă, de consumatori.

Rovinietele pentru autovehicule, autobuze și vehicule comerciale ușoare, cum sunt dubele, ar putea fi calculate incluzând clasa Euro a mașinii. În prezent, taxele de drum variază doar în funcție de durata de utilizare, de la o săptămână la un an.

Astfel, cu cât un autovehicul poluează mai mult, cu atât și taxa ar putea fi mai mare. În plus, tarifele luate în analiză arată o creștere inclusiv pentru Euro 6.

De exemplu, șoferul unui autoturism Euro 6 plătește acum 28 de euro pentru o rovinietă valabilă un an. Dacă noile tarife vor fi aprobate, atunci din 2026 ar urmă să plătească cu aproape 40% în plus. Adică, aproximativ 39 de euro pentru aceeași rovinietă.

În ceea ce privește mașinile Euro 1 și Euro 2 rovinieta ar urma să fie mai mare cu 30% decât la Euro 6.

Cei mai afectați ar putea fi însă transportatorii, care ar putea plăti taxe în funcție de câți kilometri parcurg, dar și de cât de mult poluează. De exemplu, taxa anuală de drum pentru un tir euro 6 este 1.210 euro. În varianta propusă, din 2026 ar putea să crească la 7.050 de euro, adică de aproape 6 ori.

În cazul mașinilor electrice, tarifele propuse ar urmă să fie cu 50% mai mici. Pentru transportatori, rovnietele ar urma să aibă valori diferite și în funcție de tipul șoselei. În cazul drumurilor naționale, taxele de drum ar urmă să fie la jumătate față de cele pentru autostrăzi.

Tarifele au fost propuse Ministerului Transporturilor de către o companie de consultanță agreată de Comisia Europeană și sunt în prezent în analiză. Autoritățile române și-au luat angajatamentul că vor moderniza sistemul de calcul al rovinietei și trebuie să transpună în legislație prevederile unei directive europene până în vară.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol