22 noiembrie 2022, 0:21

Rusia a cheltuit ÎN SECRET 300 de milioane de dolari pentru a influența politica globală din 2014 încoace

Serviciile de informații americane au făcut o evaluare a influenței exercitate în politica globală de Moscova. Influență în bani. Mulți.

Rusia a cheltuit în secret cel puţin 300 milioane de dolari pe partide politice şi candidaţi în peste 20 de ţări începând din 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane, făcută publică marţi și citată de Washington Post.

Statele Unite consideră că este vorba despre estimări minimale şi că Rusia, probabil, în secret, a transferat mai multe fonduri care nu au fost reperate, a indicat un responsabil american cu rang înalt, fără a preciza ţările vizate.

Potrivit acestuia, un ambasador rus la post într-o ţară asiatică nespecificată i-a dat milioane de dolari unui candidat la alegerile prezidenţiale.

Administraţia Joe Biden a cerut o astfel de estimare serviciilor sale în urma invaziei ruse în Ucraina, concomitent cu lansarea de către Washington de multiple iniţative pentru izolarea Moscovei pe scena internaţională.

Înaltul responsabil a declarat că diplomaţia americană va pune aceste concluzii la dispoziţia guvernelor a peste 100 de ţări, în prelungirea summitului pentru democraţie organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden în decembrie 2021.

Această nouă evaluare nu a analizat ingerinţa rusă în politica americană, însă serviciile de informaţii americane declaraseră anterior că Moscova intervenise în alegerile din SUA din 2016, mai ales recurgând la reţelele sociale pentru a-l susţine pe Donald Trump.

”Statele Unite lucrează din greu pentru a ne remedia slăbiciunile şi încurajăm celelalte ţări să facă la fel şi să ni se alăture în acest efort important”, a declarat acelaşi oficial cu rang înalt.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol