29 martie 2024, 11:58

S-a deschis Winamp Skin Museum, un muzeu virtual unde poți descoperi vechile teme dedicate celebrului MP3 Player

S-a deschis Winamp Skin Museum, un perete virtual online, pe care sunt așezate toate temele găzduite de player-ul MP3. Cei care manifestă nostalgie pentru era pistelor de CD-uri comprimate în MP3 sau simpli curioși pot vizita muzeul online, ce găzduiește peste 65.000 de teme create special pentru legendarul player Winamp.

Muzeul special dedicat amintește de timpurile în care interfaţa grafică avea un mare nivel de personalizare şi oferea mai mult control utilizatorului decât în prezent.

Ce poți găsi pe site?

Utilizatorii pot admira creaţiile care mai de care mai originale, le pot descărca sau le pot încerca direct pe pagina web – pot folosi butoanele player-ului şi pot accesa majoritatea funcţiilor pe care care programul original le oferea.

Există, de asemenea, un playlist cu câteva melodii pe care utilizatorul le poate asculta în timp ce testează temele, playlist din care nu lipseşte “Llama Whippin’ Intro”, care era redat automat după instalarea Winamp.

Compresie audio

Persoanele care mai au melodii în format MP3 în calculator, le pot încărca în player-ul virtual din Winamp Skin Museum şi asculta direct în browser-ul web, cu ajutorul programului.

MP3 este formatul care a făcut posibilă compresia audio doar cu reducerea rezonabilă a calităţii, ajungând să facă loc pentru sute de melodii pe un CD pe care încăpeau între 10 şi 20 de WAV-uri.

Sursa foto: Winamp Skin Museum


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol