24 aprilie 2024, 7:09

S-a deslușit misterul: De ce cățeii pot reține doar câteva cuvinte

Potrivit unui nou studiu, câinii nu pot procesa toate detaliile fonetice ale vorbirii noastre și, prin urmare, sunt incapabili să distingă cuvinte foarte asemănătoare. Acest lucru, spun cercetătorii, ar putea explica de ce majoritatea câinilor reușesc să învețe doar un număr mic de comenzi.

Cât de capabili sunt cățeii să înțeleagă diferit elemente fonetice ale discursului uman a făcut obiectul unor dezbateri de mai mulți ani. De exemplu, un studiu realizat în 2005 a constatat că patrupezii care fuseseră instruiți pentru a se supune comenzilor „vino” și „șezi” aveau mai multe șanse să ezite dacă proprietarul lor ar fi pronunțat greșit aceste ordine prin schimbarea fie a primei litere, fie a unei vocale, potrivit IFL Science

Experimentul

Pentru a soluționa problema, echipa din spatele acestui ultim studiu a încercat să determine modul în care diferitele elemente care alcătuiesc un cuvânt sunt procesate de creierul câinilor. Cercetătorii au reușit acest lucru prin lipirea electrozilor pe capetele a 17 câini de companie și monitorizarea activității creierului în timp ce ascultau înregistrările vocii stăpânilor lor.

În timpul experimentului – care a fost realizat la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria – câinii au ascultat patru comenzi familiare cu două silabe (în limba maghiară), precum și cuvinte similare, dar fără sens, în care una dintre vocale sau litere fusese schimbată, și cuvintele deveneau complet diferite, neasemănându-se în niciun fel cu cuvântul original.

Folosind electroencefalografia (EEG), cercetătorii au descoperit că patrupezii au putut să facă imediat distincția între comenzi autentice și cuvinte fără sens.

Ce s-a descoperit?

Mai interesant, totuși, este faptul că atunci când patrupezii au auzit cuvinte fără sens care se deosebeau de cuvintele autentice doar printr-un singur element de vorbire, creierul lor a răspuns în același mod ca și la comenzile reale. Cu alte cuvinte, creierul câinilor era incapabil să recunoască diferențe subtile între cuvinte foarte asemănătoare.

Potrivit autorilor, acest tip de capacitate de procesare a textului este pe același nivel cu cel al bebelușilor, care tind să devină abili în a face distincția între elementele fonetice ale vorbirii în timpul celui de-al doilea an de viață.

„În mod similar și în cazul sugarilor umani, speculăm că similitudinea activității creierului câinilor pentru cuvintele de instrucție pe care le știu și pentru cuvintele fără sens reflectă nu constrângeri perceptive, ci prejudecăți atenționale și de procesare”, a explicat autorul studiului Attile Andics într-o declarație.

„Este posibil ca patrupezii să nu perceapă toate detaliile sunetului vorbirii atunci când ascultă cuvinte. Cercetările ulterioare ar putea dezvălui dacă acest lucru ar putea fi un motiv care îi împiedică pe câini să dobândească un vocabular considerabil”, a mai explicat autorul.

Sursă foto: cesarsway.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol