9 decembrie 2024, 5:46

S-a inventat tratamentul revoluționar care îți rezolvă problemele de vedere

Ochelarii de vedere ar putea să devină istorie? Cercetătorii israelieni au inventat o nanopicătură care poate repara vederea. Astfel încât, nevoia de a purta ochelari pentru corectarea diferitelor afecțiuni ale ochilor poate fi eliminată.

Medicul David Smadja de la Universitatea Bar-Ila din Tel Aviv declară că: „Acesta este un concept nou pentru corectarea problemelor de vedere. Picăturile vor revoluționa tratamentul oftalmologic și optometric al pacienților cu miopie, hipermetropie, precum și a altor afecțiuni oculare.” potrivit jpost.com.

Profesorul israelian specifică faptul că noul tratament va putea fi folosit și pentru a înlocui lentilele multifocale, astfel încât oamenii să poată vedea fără probleme obiectele aflate la diferite distanțe. Până în prezent, testele efectuate pe porci au avut rezultate notabile.

dailymail.co.uk

Pentru a testa acuitatea vizuală, pacientul va folosi o aplicație de pe telefonul mobil pentru a măsura refracția oculară. În funcție de rezultat, aplicația le va recomanda doza necesară de picături.

„Dacă rezultatele testelor de la sfârșitul acestui an vor fi satisfăcătoare, atunci noul tratament va elimina nevoia de a purta ochelari de vedere” – sustine profesorul David Smadja.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol