23 aprilie 2024, 13:16

S-a lansat aplicația ShareFood, care are ca scop combaterea risipei alimentare

Aplicația ShareFood a fost dezvoltată de asociația „O Masă Caldă” din dorința de a crea o rețea de donatori și beneficiari de hrană din cadrul unei comunități, contribuind astfel la reducerea risipei alimentare.

Potrivit unui raport al Uniunii Europene, cele mai multe deșeuri alimentare provin din gospodării (53%), la care se adaugă 19% din procesarea alimentelor și 12% din serviciile alimentare. Chiar dacă în România nu există date oficiale cu privire la risipa alimentară, nu înseamnă că ea nu există.

„De când am lansat programul O Masă Caldă, în urmă cu aproape cinci ani, ne-am asumat ca obiectiv și combaterea risipei de hrană. Până acum, acest obiectiv a fost integrat în modul în care facem cumpărături pentru bucătăriile în care gătim beneficiarilor noștri, timp în care ne-am construit o rețea de producători de hrană (restaurante, magazine mici și mari, producători, firme de catering) care doresc să contribuie la acoperirea mai bună a nevoii de hrană în comunitate, dar și de beneficiari (ONG-uri, centre de zi sau centre de găzduire permanentă, instituții care oferă servicii sociale). Astfel, această aplicație a venit firesc, ca o extindere a activităților noastre” – a declarat George Jiglău, membru fondator al asociației, conform ziuadecj.realitatea.net.

sursa: ziuadecj.realitatea.net

Aplicația se adresează asociațiilor/organizațiilor/instituțiilor care au ca scop susținerea persoanelor defavorizate din cadrul unei comunități, fiind incluși aici copii, tineri și persoane cu o situație materială precară, șomeri, vârstnici și persoane fără adăpost, persoane abandonate, familii cu venituri mici.

ShareFood este disponibilă pentru device-uri cu sistem de operare Android.  Totodată, aplicația este accesibilă la nivel național.

sursa: clujmanifest.ro

„Aplicaţia ShareFood este rezultatul unei munci de echipă, care, pe parcursul unui an de zile, a sucit pe toate părțile posibilele probleme pe care le poate întâmpina implementarea ei, plecând de la transport și până la corectitudinea și onestitatea donatorilor și beneficiarilor.” – a declarat Raimonda Boian, membru fondator al asociației.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol