4 mai 2024, 2:10

S-au deblocat miliardele. Târziu, cam târziu

Târziu, cu emoții, cu ezitări care n-au lăsat în urmă doar dezamăgire și temeri, ci și victime umane. Pentru că de banii aceștia este nevoie ca de aer pentru ca Ucraina să reziste.

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat ieri un pachet legislativ prin care oferă un sprijin de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi regiunea indo-pacifică.

Pachetul a fost adoptat în ciuda opoziţiei unor membri ai majorităţii republicane din Cameră, care au ameninţat chiar că ar putea vota pentru înlocuirea preşedintelui acesteia, Mike Johnson, tot republican.

Legile trebuie să fie aprobate şi de Senat, însă acolo democraţii, care sunt în favoarea sprijinirii Ucrainei, deţin majoritatea, astfel încât nu se aşteaptă surprize.

Ucraina va primi 61 de miliarde de dolari, dintre care 23 de miliarde sunt pentru armament şi muniţie. 26 de miliarde de dolari sunt destinaţi Israelului şi 9 miliarde regiunii indo-pacifice şi, în special, Taiwanului.

Banii pentru Ucraina vin într-un moment în care Rusia, care a atacat această ţară în 2014 şi a invadat-o la scară largă în 2022, şi-a intensificat bombardamentele asupra obiectivelor civile, dar şi presiunea pe front.

Kievul a lansat numeroase apeluri în ultimele luni iar oficiali ucraineni – dar şi occidentali – au avertizat că există riscul ca Ucraina să piardă războiul anul acesta dacă nu va primi sprijin.

Preşedintele Volodimir Zelenski a reacţionat imediat, mulţumindu-le celor care au votat pentru pachet şi lui Mike Johnson personal.

Kremlinul a reacţionat, la rândul său, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, care a spus că în urma acestui vot şi mai mulţi ucraineni vor fi ucişi, iar Ucraina va suferi distrugeri mai mari.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol