26 aprilie 2024, 23:29

S-au infectat cu noul coronavirus în martie, la schi. Acum dau în judecată autoritățile austriece

Patru procese civile au fost intentate guvernului austriac, acuzat că nu a luat măsurile necesare pentru a-i proteja de COVID-19 pe turiștii aflați la schi. Mii de persoane s-au infectat în Alpii austrieci în februarie și martie, iar acum cer despăgubiri.

Prea târziu

Până la momentul în care oficialii austrieci și-au dat seama cât de mare este, de fapt, criza, era deja prea târziu. Autoritățile sanitare de-a lungul Scandinaviei au depistat mai multe sute de cazuri de infectare care au pornit din Ischgl.

Norvegia a anunțat atunci că aproape 40% dintre cazurile de infectare, 1.400 la număr, sunt venite din Austria. Autoritățile sunt de părere că sute de alte cazuri și în Austria, dar și în Germania își au originea în stațiunea alpină din Tirol.

Un comunicat oficial din partea autorităților austriece a venit de abia la 18 martie, prin care descriau amploarea pandemiei care deja prinsese viteză la nivel mondial și încercau să explice că ei speră că au luat măsurile corecte.

În lumina noilor date, trebuie să recunoaștem că cea mai mare provocare este în a stabili rutele de transmitere a infecției, chiar dacă nu avem foarte multe date cu care putem lucra. În zona stațiunii, autoritățile locale au făcut tot ceea ce au considerat că era corect. Chiar și clasificarea acestei probleme mondiale în categoria pandemiilor ne demonstrează cât de dramatică este perioada prin care trecem. Putem, oare, lua cele mai bune decizii în astfel de conjuncturi? Evident că vor revedea toate măsurile luate la acel moment și von clarifica dacă ar fi trebuit să procedăm în mod diferit. Tot ceea ce putem să facem momentan este să ne luptăm să depășim aceste momente, să rămânem sănătoși și să ne găsim drumul spre o viață normală”, declarau autoritățile în acel moment.

Primul semn

Primul semn serios că situația nu este bună au apărut în 1 martie, când autoritățile islandeze au descoperit că 15 pasageri dintr-un zbor care venea de la Munchen au fost depistați cu coronavirus. Dintre ei, 14 fuseseră în Ischgl. Islanda a avertizat autoritățile austriece, însă Viena nu a luat în serios acest avertisment.

Austria a ignorat decizia Islandei de a emite un avertisment de călătorie pentru Tirol. În zilele care au urmat, mai multe cazuri de infectare ale turiștilor care petrecuseră la Ischgl au apărut și în Danemarca, Norvergia, Suedia și Germania, iar în 7 martie, un barman de la un bar celebru în stațiunea alpină a fost depistat cu coronavirus.

Autoritățile austriece nu au început să ia măsuri decât atunci când au descoperit că alte 15 persoane fuseseră în contact cu barmanul și erau și ele infectate. În 10 martie, toate barurile din Ischgl au fost închise, însă au fost păstrate deschise hotelurile și facilitățile de schi.

Asociație pentru protecția consumatorilor

Procesele sunt intentate de o asociație pentru protecția consumatorilor și care reprezintă 4 turiști, un austriac și trei germani. Toți s-au infectat în vacanță la ski în stațiunea Ischgl, iar autoritățile sunt acuzate de neglijență pentru că nu au luat măsurile necesare de protecție.

Deși primul caz la Ischgl a fost confirmat pe 7 martie, virusul era deja în Austria de 11 zile și mai mulți turiști islandezi fuseseră testați pozitiv la întoarcerea acasă. Asociația care a intentat proces are în baza de date mii de cazuri de infectare în Alpii austrieci.

Pentru fiecare, o despăgubire de 100.000 de euro

Pentru toți acești oameni se pregătește o acțiune civilă în masă împotriva autorităților austriece. Pentru fiecare se cere o despăgubire de 100 de mii de euro.

Abia pe 13 martie autoritățile au impus carantina în Alpi, după ce au trimis acasă toți turiștii lucru care a răspândit și mai mult virusul, susțin reprezentanții asociației care a intentat acum procesul. De altfel, în țările nordice, cel puțin jumătate din cazurile inițiale de infectare au fost atribuite celor care s-au întors de la ski din Austria.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol