22 mai 2022, 19:15

Sărbătoarea Crăciunului, în memoria Gulagului românesc. Colindele, în spatele gratiilor

Gulagul românesc a fost un spațiu al paradoxurilor, în care violenţa torturilor şi brutalitatea torţionarilor au generat libertatea spiritului, care a reprezentat fundamentul rezistenţei deţinuţilor în faţa acelei lumi a morţii. Dacă sistemul carceral comunist „a oferit” celor închişi foame, frig, izolare, bătăi; în schimb, aceştia au oferit, deopotrivă torţionarilor şi nouă celor de azi, creaţii ale spiritului care au depăşit gardul de sârmă ghimpată al temniţei, notează, într-un amplu comentariu, Ziarul Lumina.

Comunismul a reprezentat, în primul rând, apologia crimei ca instrument politic. Alături de genocidul împotriva adversarilor construiți ideologic, regimurile comuniste au practicat și „memoricidul”, ce viza eliminarea principa­lului obstacol în calea construirii „omului nou” – memoria, ca vehicul identitar, scrie sursa citată.

Închisorile României comuniste au depăşit caracterul unor simple unităţi de recluziune ale condamnaţilor penal. Deţinuţii politici transferau în celulele penitenciarelor şi memoria vechii societăți românești reprimată de noul regim instalat. Efervescenţa culturală, profunzimea spirituală, solidaritatea ţărănească se regăseau acum în celulele temniţelor comuniste, supuse unui regim de exterminare, scrie miscareaderezistenta.ro.

Nașterea Domnului, o sărbătoare prin excelență a familiei, accentua dorul de casă, al amintirii celor rămași dincolo de zidurile temniței, în închisoarea cea mare care era România comunistă.

Tocmai de aceea regăsim evocarea Crăciunului ca un lait-motiv al memorialisticii de detenție, majoritatea autorilor descriind modul cum cei închiși trăiau această sărbătoare.

Un astfel de moment este Crăciunul anului 1949, trăit în plină reeducare de la Pitești, și descris de către Ioan Ianolide, care exprimă mărturia credinței în acel context dramatic, al violenței extreme: „În Ajun mă mărturisisem, la semnalul dat de ţeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot. Acesta a făcut dezlegările pentru Sfânta Spovedanie. Fiecare se aduna în sineşi, în faţa lui Dumnezeu şi se privea ca-n oglindă în goliciunea sa de humă străbătută de ispite.[…] Încercam să-L descopăr pe Iisus şi-L chemam în acea scurtă rugăciune a inimii. Uitam de foame, ger şi teroare. Timpul se dilata, devenea lent, imens şi calm. Sufletul acoperea lumea şi evada din temniţă. Încercam să lepăd totul şi să rămân numai cu Dumnezeu. Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înţelesuri noi se desluşeau şi cerurile se deschideau uimitor. Într-un târziu m-am decis să mă cuminec.”

Despre atmosfera sărbătorilor și misiunea spirituală a preoților regăsim informații chiar în dosarele fostei Securități, amintește miscareaderezistenta.ro.

Spre exemplu, un raport din 1959 al colonelului Crăciun, comandatul penitenciarului Aiud, semnalează că „Preoţii şi studenţii în teologie întreţin în rău starea de spirit întrucât preoţii în preajma sărbătorilor întreabă „cine se spovedeşte” sau „cine se împărtăşeşte” sau că începe postul şi aşa mai departe, nu toţi dar unii din ei şi aş putea spune că majoritatea.”

În memoria Gulagului românesc, sărbătoarea Crăciunului s-a impus, mai ales, prin colindele celor închiși. Aceste creații, parte consistentă a liricii de detenție, o dată isprăvite, intrau pe „releul închisorii”, fiind memorate și împărtășite celorlalți deținuți.

Alături de autori consacrați precum Radu Gyr sau Nichifor Crainic, s-au remarcat și poeți ca Ștefan Tumurug, Eugeniu Indreica Damian, Zorica Lațcu, Traian Popescu, Gheorghe Popescu-Vâlcea, Ovidiu Vasilescu, Valeriu Gafencu, Valeriu Anania sau Constantin Dragodan.

Colindele, prin profunzimea mesajului lor, pot fi considerate traduceri culturale ale suferinței, care exprimă într-un mod deplin tensiunea dramatică a detenției. Aceste creații fac parte, alături de lucrările memorialistice, din patrimoniul Gulagului românesc.

Tema centrală a colindelor o reprezintă transfigurarea suferinței. În creațiile lor, autorii rezumă întreaga experiență traumatică a detenției: foame, frig, izolare, torturi, care devin mijloace de primenire spirituală și pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.

Crăciunul în temnițele comuniste reprezintă elogiul rezistenței, deopotrivă culturale și duhovnicești, a deținuților, o rezistență care avea ca fundament libertatea spiritului, pe care regimul a încercat cu abnegație, dar fără succes, să o reprime.

Memorialistica de detenţie nu se rezumă la prezentarea experienţei personale, ci particularizează suferinţa produsă de comunism, într‑un efort prin care supravieţuitorul depune mărturia propriei participări în infern, mai scrie Ziarul Lumina. Memorialistul integrează propria suferinţă în drama întregului Gulag, iar în acelaşi timp sintetizează suferinţa întregului Gulag în drama personală.

Martorul nu vorbeşte doar despre experienţa proprie într‑o perioadă istorică, ci transmite supravieţuirea eului/sinelui în faţa agresiunii comunismului. Memorialistul se construieşte pe sine prin ceilalţi, plasându‑se astfel într‑o comuniune a mărturisirii, în dubla sa ipostază, de rezul­tat/reflex şi de portavoce a solidarităţii rezistenţei împotriva comunismului.

Sursa foto: Memorialul Sighet

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol