25 aprilie 2024, 13:09

Sărbătoarea Rusaliilor și tradițiile păstrate din generație în generație

În fiecare an atunci când se împlinesc 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paști creștin ortodocșii sărbătoresc Rusaliile. În duminica Pogorârii Duhului Sfânt se desfășoară diverse obiceiuri care au rolul să îndepărteze puterea rea a Rusaliilor. Cele din urmă sunt cunoscute în popor și drept zâne rele, iele ori împărătesele din văzduh. 

Duminica Rusaliilor este considerată praznic împărătesc, iar toți credincioșii îngenunchează deoarece se consideră că puterea Sfântului Duh este foarte mare în această zi. Astfel, dacă răspunzi cu rugăciune și smerenie în cinstea Sfântului Duh se crede că acesta îți îndeplinește cea mai arzătoare dorință.

Credincioșii merg în ziua de Rusalii la biserică cu frunze de nuc și flori de tei. Acestea urmează să fie sfințite și după să fie oferite tuturor oamenilor drept simbol al limbilor de foc care au pogorât asupra apostolilor. Tradițiile amintesc și faptul că ramurile sfințite trebuie să fie așezate la icoane și ferestrele locuințelor având capacitatea de a alunga răul ielelor. O altă idee menținută din trecut și până în prezent este aceea că ramurile trebuie să fie păstrate în curți și cu scopul de a îi feri pe gospodari de furtuni și grindină.

Popular, oamenii se gândesc la Rusalii precum la niște zâne foarte rele care sunt dornice de răzbunare. Despre acestea se povestește că dansează fiind așezate în formă circulară în văzduh sau pe terenurile oamenilor, însă doar pe timp de noapte. O legendă spune că dacă cineva calcă din greșeală pe locul în care au fost ielele și iarba este arsă, acesta urmează să se îmbolnăvească și este considerat de ceilalți că a fost vrăjit de Rusalii. Din aceste motive cu șase zile înainte de Rusalii oamenii din zonele rurale ale țării ocolesc pe cât se poate zonele unde iarba parte arsă și noaptea dacă cineva îi strigă pe nume preferă să nu răspundă.

Sursă foto: tvr.ro

În zona Olteniei de Rusalii are loc Dansul Călușarilor ca un fel de „leac” pentru cei care sunt speriați de Dansul Ielelor. Astfel, tinerii călușari merg din casă în casă la oamenii cu diferite probleme de sănătate pentru ai scăpa pe oameni de vrăji și sperieturi. La dansul acesta participă în mod normal nouă băieți dintre care unul este conducătorul cetei, altul este mut pentru că se spune că are leac și unul este stegarul, mai ales că tot dansul respectă un scenariu strict.

Următoarea zi după Duminica Rusaliilor este momentul în care creștinii au o altă sărbătoare închinată Sfintei Treimi formată din Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În această zi credincioșii se roagă celor sfinte pentru sănătate și spor în case.

Sursă foto cover: fanatik.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol