Hoții de identitate operează în fiecare colț al internetului, iar platformele rețelelor sociale reprezintă un punct de plecare perfect pentru misiunea lor de a compromite identitatea și securitatea financiară a victimelor.
Utilizatorii rețelelor sociale publică adesea online informații cu caracter personal, iar acestea pot fi accesate sau vizualizate deopotrivă de prieteni și străini.
Statisticile arată că utilizatorii cu o prezență activă pe rețelele sociale au șanse cu 30% mai mari de a deveni victime ale furtului de identitate. Numai utilizarea Facebook, Instagram și Snapchat poate crește riscurile cu 16%, potrivit cifrelor despre furturile de identitate, explică echipa Bitdefender.
Deși o prezență activă pe rețelele sociale nu este neapărat un lucru rău, neglijarea securității online și expunerea neglijentă a datelor crește semnificativ riscurile de a deveni următoarea țintă a unui hoț de identitate.
Oricât de nesemnificative ar părea datele, importanța acestora nu trebuie subestimată. Fie că este o fotografie cu tine luând prânzul la restaurantul tău preferat, data nașterii, adresa de e-mail sau numărul de telefon mobil, infractorii cibernetici pot folosi aceste informații pentru a-ți compromite identitatea.
Împărtășirea informațiilor personale este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, îți îmbogățește profilul, permițând altora să te cunoască mai bine, dar crește și șansele ca indivizii rău intenționați să te vizeze.
Pentru a te ajuta să faci alegeri mai bune și să îți protejezi identitatea online, evidențiem șase sfaturi esențiale pentru a reuși să previi furtul de identitate în timp ce utilizezi rețelele sociale:
- Protejează-ți conturile de pe rețelele sociale cu parole puternice și unice și activează autentificarea cu doi factori. Schimbă parolele conturilor cu aceleași date de autentificare dacă unul dintre conturi este spart
- Fii atent la ce distribui și postezi – datele pe care le distribui pe rețelele sociale nu vor dispărea niciodată, chiar dacă îți ștergi contul, așa că gândește-te de două ori înainte de a partaja o fotografie sau o informație care ți-ar putea dăuna pe termen lung
- Nu oferi niciodată informații de identificare personală prin intermediul rețelelor sociale – nu pune nimic pe tavă pentru infractorii cibernetici. Nu le permite străinilor să-ți vadă adresa de e-mail, lista de prieteni, numărul de telefon, educația și experiența de muncă
- Revizuiește setările de confidențialitate des și asigură-te că le folosești – setările de securitate și confidențialitate de pe platformele rețelelor sociale se pot schimba. Personalizează-le pentru a te asigura că profilul tău și conținutul pe care îl distribui nu vor fi vizualizate de străini
- Ai grijă cu cine interacționezi și nu accesa linkurile nesolicitate – linkurile cu care interacționezi pe rețelele sociale pot face parte dintr-o campanie de phishing concepută pentru a-ți fura informațiile financiare
- Folosește o soluție de securitate pentru a-ți proteja datele și pentru a primi alerte dacă datele tale ajung în mâini greșite sau sunt folosite pentru a comite fraude
Comentariile sunt oprite pentru acest articol