23 aprilie 2024, 17:35

Scăpăm de Covid, dar cazurile de gripă sunt de 27 de ori mai multe decât anul trecut

​1.646 cazuri de gripă clinică au fost raportate în România în ultima săptămână, ceea ce înseamnă de 27 de ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat doar 59 de cazuri, arată cele mai recente date publicate de Institutul Național de Sănătate Publică.

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 51.609, de 1,5 ori mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (36.361) și cu 20,7% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (65.049).

Au fost, de asemenea, înregistrate primele 3 decese confirmate cu virus gripal, scrie Hotnews. Nici o persoană nu era vaccinată.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol