22 septembrie 2020, 19:49

Se caută figuranți cu aspect neobișnuit pentru seria ”Stăpânul inelelor”

Un aspect ieșit din norme, o dizabilitate, un aspect considerat, poate, dizgrațios, ar putea fi un atu pentru cineva care își dorește să fie pe platoul de filmare, fie și ca figurant. Ocazia există, căci o agenţie de casting din Noua Zeelandă caută actori aspiranţi cu aspect ”neobişnuit”, cu arsuri faciale sau membre lipsă, pentru a deveni figuranţi în seria de televiziune ”Lord of the Rings”, relatează France 24.

Filmările la seria produsă de Amazon Studios vor fi reluate în Auckland după suspendarea producţiei din cauza coronavirusului, ceea ce a determinat agenţia de talente BGT să urgenteze campania de casting.

Mesaj în pagina de Facebook

”Se caută oameni cu aspect neobişnuit!”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a companiei care îi îndeamnă pe utilizatori să eticheteze un prieten care ar putea corespunde acestei cerinţe.

”Aveţi supraocluzie, arsuri faciale, membre lungi şi slabe, pomeţi adânciţi, semne de faţă, cicatrici acneice, urechi care ies în evidenţă, nasuri borcănate sau interesante, ochi mici, ochi mari, orice deformaţie, sunteţi traşi la faţă, vă lipsesc membre… arătaţi neobişnuit?”, se arată în mesaj.

Un miliard de dolari pentru serie

Amazon ar dispune de un buget de peste 1 miliard de dolari americani pentru serie şi speră că aceasta va avea un succes similar celui de care s-a bucurat producţia „Games of Thrones”.

Noua Zeelandă a fost selectată anul trecut pentru turnarea seriei, cu toate că producţia nu este asociată trilogiilor lui Peter Jackson ”Lord of the Rings” şi ”The Hobbit”, filmate în ţara natală a regizorului.

Poveștile

Seria ar urma să exploreze poveşti din tărâmul fantezist Middle Earth, creat de autorul J.R.R. Tolkien, întâmplări petrecute cu mult înainte de evenimentele din filmele lui Jackson.

În anunţurile anterioare ale BGT pentru distribuţia seriei erau căutaţi ”oameni foarte păroşi”, ”motociclişti duri şi solizi”, roşcaţi, eurasiatici, androgini, pistruiaţi şi persoane cu riduri.

Persoane cu înălţimea peste 1,95 metri sau sub 1,45 metri sunt, de asemenea, căutate, la fel ca şi luptători cu sabia, arcaşi şi gimnaşti.

Seria urmează să înceapă anul următor, cu toate că nu se ştie dacă planurile au suferit întârzieri din cauza măsurilor de izolare determinate de virus.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.