Spitalul modular de la Lețcani (județul Iași), cel mai mare spital de acest tip din țară, se va redeschide astăzi, după opt luni în care nu a fost folosit. O echipă medicală a Ministerului Apărării Naționale va prelua managementul unității medicale, pentru a trata pacienți Covid-19.
Primii pacienți vor fi transportați acolo marți, 12 octombrie. La început, vor fi șase paturi ATI Covid, urmând să se ajungă treptat la 43 de paturi.
Cele 11 spitale militare și trei unități sanitare mobile din București, Constanța și Timișoara își vor extinde gradual capacitatea de tratare a pacienților cu Covid-19 pentru forme ușoare, medii sau severe.
Forțele Aeriene Române vor pune la dispoziție mijloacele de transport aerian necesare, adaptate pentru transportul de pacienți sau materiale sanitare destinate prevenirii infectării cu virusul SARS-Cov-2, care vor putea efectua, la solicitare, în cel mai scurt timp, misiuni în țară sau în străinătate.
Format din o sută de containere, spitalul mobil de la Leţcani este cel mai mare spital mobil din ţară. Containerele au fost achiziţionate în urmă cu aproape un an de Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul Judeţean Neamţ, pentru suma de 13 milioane de euro.
La începutul lunii septembrie 2020, spitalul a fost predat spre folosinţă, pe perioada pandemiei de COVID-19, Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”. El a devenit operaţional de la mijlocul lunii octombrie şi a funcţionat până în luna ianuarie 2021.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol