29 martie 2024, 9:46

Se reiau tururile ghidate la TNB

Încă o veste bună pentru iubitorii teatrului. Se reiau tururile ghidate la TNB, peste câteva zile.

„Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ anunţă reluarea, începând cu data de luni, 8 februarie 2021, a Tururilor ghidate ale teatrului, cu câte 3 tururi zilnice, 7 zile din 7!”.

Numărul de participanţi la un tur este limitat la şase persoane, pentru a se respecta prevederile în vigoare impuse de pandemia de COVID-19. Durata unei vizite va fi de 45 de minute, se arată într-un comunicat al teatrului.

Lunea, tururile se desfăşoară începând cu orele 12:00, 14:00 şi 16:00, iar de marţi până duminică acestea vor avea loc de la orele 14:00, 16:00 şi 18:00.

Locul de întâlnire va fi foaierul Sălii Mari, participanţii fiind aşteptaţi cu un sfert de oră înainte de ora aleasă pentru vizitarea teatrului.

Biletele, cu preţuri de 10 lei, pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete a teatrului sau online, pe platforma MyStage.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol