Einstein cunoștea secretul fericirii și l-a pus pe hârtie în 1922, sub forma a două bilete pe care le-a scris în timp ce se afla în Tokyo. Astfel, în acel an, fizicianul, renumit pentru Teoria Relativității, se afla într-un turneu în Japonia, pentru a susține mai multe conferințe. Acesta urma să primească premiul Nobel pentru descoperirile din fizică, iar celebritatea sa era la apogeu.
Atunci când un curier a venit la hotelul în care era cazat Einstein, pentru a-i înmâna o scrisoare, omul de știință i-a dăruit în loc de bacșiș două bilete scrise chiar de el. „Poate că, dacă ai noroc, aceste notiţe vor deveni mai valoroase decât bacşişul în sine”, i-ar fi spus Einstein curierului.
Pe unul dintre biletele înmânate de Einstein scria: „o viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o nelinişte constantă”. Pe celălalt bilet cercetătorul notase: „unde există o dorinţă, există un drum”.
Nu se știe dacă cele două bilete reprezentau cugetări ale lui Einstein, însă cele două bilete urmează să fie scoase la licitație, alături de alte obiecte personale ale savantului. Primul bilet este estimat la o valoare de 1,56 milioane de dolari, în timp ce al doilea are o valoare estimată la 240 000 de dolari. În final, se pare că savantul a avut dreptate, cele două bilete au ajuns să valoreze mai mult decât un bacșiș.
[Sursă imagine: theverge.com]
Comentariile sunt oprite pentru acest articol