14 noiembrie 2022, 9:01

Semaforul de 15 secunde (verde) care încurcă circulația în București

Deși este aproape august, prin București este nebunie. Se circulă greu, chiar în zilele de week-end. Principalul motiv (că ele sunt mai multe) este repararea Pasajului Unirii.

“Poliția Capitalei a anunțat că traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca șoferii, care până acum traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piața Unirii pe deasupra acestuia”, arăta un comunicat comun Poliție-Primărie înainte de începerea lucrărilor.

Realitatea a dovedit că viața bate filmul (sau filmele din capetele adminstrației locale și nu s-a făcut nici o reconfigurare).

Principalul factor disturbator este semaforul de intrare în Piața Unirii, cum vii dinspre Inter. La acel semafor erau cozi mari și înainte de închiderea pasajului, acum sunt și mai mari.

Apropo, salutări de la Pasajul Unirii. Acum arată cam așa:

Experiment

Un experiment Ediția de dimineață a arătat următorul fapt. Luni, în jurul orelor 15:00, de la intersecția cu Strada Doamnei și până la infamul semafor, într-un autobuz al muncipalității (381) făceai nu mai puțin de 24 de minute. Conform Google Maps vorbim de o distanță de 575 de metri.

Ceea ce înseamnă că viteza pe acel segment este de 1,4 kmh. Echivalentă cu viteza de deplasare a unei băbuțe cu cadru, proaspăt ieșită dintr-o operație de ortopedie de la spitalul Colțea și mult inferioară unui sănătos mers de-a bușilea la un copil de un an.

De ce se face acea coadă de peste 500m? Pentru că, așa cum v-am spus semaforul a rămas setat pe “ora veche” și preia acum un flux imens de mașini.

Am avut curiozitatea de a măsura fazele acestuia. Ei bine, semaforul funcționează pe verde doar 15 secunde, lucru care permite trecerea a doar patru mașini. Dacă vorbim de a cincea, ea deja trece pe galben iar a șasea, intră în intersecție, clar, pe roșu.

În contrapondere, faza de roșu a semaforului durează “fix” 2 minute, suficient să uzi toată grădina și să faci niscaiva schimburi comerciale pe Farmville.

Ce se va întâmpla la începerea școlii dacă pasajul nu e gata, e o altă poveste…

Abia așteptăm să punem semafoare inteligente să dăm vina pe ele.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol