24 martie 2024, 21:50

Serialul istoric care ne-a fascinat de la primul episod. Despre ce este vorba

Pasionat de istorie în căutarea unui serial bun? Dacă nu ai vizionat „Reign”, este momentul perfect să dai timpul înapoi, cam până în secolul XVI și să începi „aventura” alături de personaje carismatice.

De-a lungul timpului am văzut mai multe seriale istorice, însă „Reign” categoric m-a cucerit de la primele minute; de ce? Pentru că pe lângă regizarea fără cusur,  costumele stupefiante semnate de Meredith MarkWork-Pollack și peisajele mirobolante, serialul te învață istoria Franței, a Angliei și a Scoției, printr-un mod mai mult ca plăcut.

https://www.target.com

Capodopera realizată de Laurie McCarthy și Stephanie Sengupta, s-a desfășurat pe o perioadă de 4 ani (2013-2017), fiecare an având câte-un sezon și a fost considerat de unii critici, un mix între „Game of Thrones”, „Gossip Girl” și „The History Channel”, iar eu aș adăuga fără doar și poate, faptul că este un mix de excepție, captivant și educațional.

Seria TV se clădește la începutul secolului XVI, având-o în prim plan pe Regina Scoției,  Mary Stuart, care a fost promisă încă de la vârsta de 6 ani, prințului Francisc al Franței pentru căsătorie. Practic, producătorii reconstruiesc în detaliu cele mai importante evenimente ale momentului din cele 2 țări, în legătură cu Anglia, punând în valoare dragostea, dar dragostea percepută într-un mod negativ, ca fiind un defect în vremurile de mult apuse. Astfel, „Reign”, vă va oferi multe căsătorii prin tratate, lupte pentru putere și trădări.

https://www.spoilertv.com

Cei doi tineri aveau mariajul asigurat pentru ca Scoția să obțină preoponderența în fața Angliei, dar și pentru a asigura Franței o influență asupra Scoției, însă, ca în orice plan gândit pe termen lung, se deviază de la termenii „de pe foaie”, fapt ce declanșează alte evenimente interesante și controversate.

guardianlv.com

În cele din urmă n-am să fac un rezumat al serialului, ci am să vă las să descoperiți singuri prin ce aventuri au trecut liderii celor 3 țări, însă am să închei prin a vă spune că finalul este într-adevăr surprinzător, plin de emoție, care vă va fura câteva suspine garantat.

http://www.cabellosyhierbas.cl


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol