28 aprilie 2024, 8:04

Serialul „Surorile Spencer” se lansează la DIVA în 14 septembrie

NBC Universal a anunțat premiera în România a noului serial „Surorile Spencer” (The Spencer Sisters). Producția are 10 episoade de câte o oră și va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 21:00, începând din 14 septembrie, la DIVA (fiind programate câte două episoade odată).

Mamă și fiică

„Surorile Spencer”le are în rolurile principale pe Lea Thompson („Înapoi în viitor”/Back to the Future, Caroline in the City) și Stacey Farber (Virgin River, „Homleșii”/Schitt’s Creek) în rolurile unei mame și fiice care își unesc forțele și înființează o agenție de detectivi particulari.

După un șir de ghinioane, ofițerul de poliție Darby Spencer (Stacey Farber) renunță la slujba ei din Toronto și este forțată să se întoarcă acasă, la mama ei (cu care a rupt legătura), scriitoarea de romane polițiste de renume internațional Victoria Spencer (Lea Thompson).

Când cele două sunt forțate să rezolve o crimă împreună, Darby descoperă o latură a Victoriei pe care nu o știa și, în cele din urmă, acceptă să ia parte la o aventură incredibilă: să devină partenera ei, într-o agenție de detectivi particulari.

În ciuda personalităților lor opuse, a diferențelor generaționale și a istoriei familiale complicate, cele două descoperă că ar putea avea mai multe în comun decât credeau. Fiecare episod înseamnă un nou caz care trebuie rezolvat și, chiar dacă stresata Darby și nepăsătoarea Victoria s-ar putea să nu se înțeleagă perfect, cele două descoperă că au nevoie una de alta mai mult decât își dau seama.

Distribuție

În roluri secundare apar Thomas Antony Olajide (Learn to Swim), Edward Ruttle („Aripile Nordului”/Arctic Air), Husein Madhavji („Păstrează speranța”/ Saving Hope), Ayesha Mansur Gonsalves (Sort Of), Rodrigo Massa („Dragonul: Întoarcerea războinicului”/El Dragón: Return of a Warrior), Kaitlyn Leeb („Patinând prin viață”/Spinning Out) și Adam Hurtig („Chucky 7”/Cult of Chucky).

„Surorile Spencer”este creat de premiatul producător executiv Alan McCullough („Detectivi particulari/Private Eyes, Ofițeri începători/Rookie Blue) și este produs de Entertainment One (eOne) și Buffalo Gal Pictures.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol