21 iunie 2024, 4:08

Serii noi pe History în septembrie:  povestiri misterioase, faraoni, extratereștri. A, da, și un sezon nou din „Războiul depozitelor”

Ofertă extrem de atractivă în luna septembrie la History. Să trecem în revistă cele mai interesante titluri.

 

Mistere nedeslușite (10×60’)

Titlul original: Ultimate Mysteries

Premiera miercuri, 7 septembrie, ora 21:00

 Această emisiune explorează misterele care nu au fost niciodată rezolvate – analizând în profunzime profund poveștile și teoriile care le înconjoară. În plus, noi informații și descoperiri pun aceste cazuri într-o nouă lumină….și mai aproape de a fi în sfârșit rezolvate.

De la disparițiile Ameliei Earhart și a infamului pirat aerian D.B. Cooper la activitatea paranormală de la ferma Skinwalker, Zona 51 sau Triunghiul Bermudelor, fiecare episod abordează cazurile prin interviuri cu experți, imagini de arhivă și reconstituiri, fiind expuse și teorii contradictorii pentru a-i oferi telespectatorului opțiunea de a decide care teorie este mai explicabilă.

 

Legendele faraonilor (6×60′)

Titlul original: Legends of thePharaohs

Premiera duminică, 18 septembrie, de la ora 21:00

 Seria „Legendele faraonilor” aduce la viață povești adevărate și extraordinare din epoca faraonilor. Bazat pe cele mai recente cercetări, cu filmări dramatice în locații, documentarul surprinde energia unei lumi vii, dramatismul unor vieți reale și splendoarea celei mai fascinante civilizații din lumea antică.

Acest nou serial captivant îi scoate în evidență pe marii constructori ai piramidelor egiptene și urmărește un secol de construcții epice, de la prima piramidă adevărată construită de Djoser până la cea de-a treia și ultima piramidă din Giza.

Pentru prima dată, datorită celor mai recente cercetări, este posibil să se pună într-o nouă lumină poveștile personale ale persoanelor care au participat la construirea Piramidelor și a Marelui Sfinx din Giza. Aceasta este povestea captivantă a modului în care căutarea faraonilor antici de a intra în viața de apoi a afectat viețile a zeci de mii de oameni, a schimbat fața planetei și a contribuit la crearea primei națiuni din lume.

  

Războiul Depozitelor Sezonul 14

Premiera 25 septembrie, duminica, ora 13:00

„Războiul Depozitelor” este un reality-show în cadrul căruia cumpărători profesioniști se întrec pentru bani mulți și făcuți repede. În această adevărată vânătoare de comori ofertanții caută prin proprietăți nerevendicate și nu se tem să facă zgomot de a crea drame pentru a-și atinge obiectivele. Licitează de la tineri de 20 de ani dornici de aventură până la echipe soț-soție care vor să facă bani mulți și repede.

Fiecare episod îi poartă pe ofertanți către depozite ale căror proprietari au întârziat plățile sau care au fost abandonate sau uitate. Odată ajunși aceștia așteaptă nerăbdători să descopere potențiala mină de aur. Este un moment tensionat pentru că ofertanții au oportunitatea de a afla care este concurența.

Proprietarul spațiului unde se află containerul îi taie lacătul și ridică ușa pentru prima oară, permițându-le ofertanților să arunce o privire înăuntru, doar cu ajutorul unei lanterne. Această privire este singura lor oportunitate de a evalua dacă depozitul conține zdrențe sau comori, apoi ofertanții trebuie să hotărască dacă depozitul merită… și câți bani merită.

 

Blestemul fermei Skinwalker Sezonul 3 (11×60′)

Titlul original: Curse of Skinwalker Ranch

Premiera marți, 27 septembrie, ora 22:00

Pentru mai bine de 200 de ani, ferma Skinwalker din Utah a stat în centrul atenției mass-media din SUA datorită sutelor de incidente misterioase, anomalii și activități inexplicabile. nimeni nu a reușit să dezlege misterul fenomenelor stranii în ciuda deceniilor de cercetări, potrivit unora, finanțate în secret chiar de guvernul SUA.

Acum, porțile legendarei ferme Skinwalker sunt larg deschise pentru un grup de cercetători care se pregătește să caute în subteran să facă ceea ce nu s-a mai făcut până acum și să se afunde sub suprafața celui mai faimos punct fierbinte OZN din lume.

În sezonul al treilea din „Blestemul Fermei Skinwalker” astrofizicianul Dr. Travis Taylor și echipa sa de oameni de știință și cercetători revin la faimoasa fermă din Utahcu tehnologiede ultimă generație, riscând mai mult decât oricare altă echipă care a efectuat cercetări pe proprietatea respectivă, de-a lungul timpului, pentru a-i dezvălui în sfârșit secretul suprem.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol