1 mai 2024, 2:58

Sezon nou ”Vedeta familiei”! Din 6 aprilie, la TVR 1

Câştigătorii trofeelor „Vedeta familiei” luptă pentru titlul de „Campionul publicului”, iar juriul aduce noi vedete în fiecare ediţie a sezonului. Emisiunea prezentată de Florina Constantinescu şi Costin Deşliu se vede la TVR 1 în fiecare sâmbătă, de la ora 11.00.

Avem un talentat în familie şi îl susţinem! Este deviza tuturor părinţilor şi bunicilor care au decis să îi înscrie pe cei mici în competiţia „Vedeta familiei” de la TVR 1. Şi iată că, după trei sezoane în care copiii s-au întrecut în talent şi prezenţă scenică, sezonul 4 e unul special: Florina Constantinescu şi Costin Deşliu introduc în scenă câştigătorii trofeului de până acum, care luptă pentru titlul de „Campionul publicului” şi pentru premiul în valoare de 3000 euro! Modificări se anunţă şi în ceea ce priveşte juriul emisiunii. Noi vedete se alătură „Vedetei familiei”, în fiecare ediţie a concursului de la TVR 1, începând cu 6 aprilie, de la ora 11.00!

 

Cei mai buni (dintre cei buni)

Cezar Ouatu, Luminiţa Anghel, Nico, Alina Sorescu, Iana Novac, Doru Todoruţ, Mihai Trăistariu, Aurelian Temişan şi Sanda Ladoşi vor fi, pe rând, preşedinţii juriului ce îi va alege pe cei mai buni dintre cei buni. Ei vor comenta prestaţiile concurenţilor, în calitate de specialişti muzicali, fără a vota, însă. Alegerea celor care merg în finala din 1 iunie va aparţine în totalitate reprezentanţilor publicului, mai exact şase oameni obisnuiţi, din categorii sociale diferite: Lidia Berceanu – avocat; Izabela Cristea – asistent medical; Georgiana Vasile – profesoară; Andrei Iancu – coregraf-şef Ansamblul Artistic Ciocârlia; Adrian Georgescu – fost inginer, acum pensionar; Anton Bangaci, actor şi fotomodel.

 

Mesaj

„Anumite emisiuni, prin formatul lor, impun un anume standard cultural, educaţional. Mă bucur că pot să fac parte din Vedeta familiei, în calitate de preşedinte al juriului din prima ediţie, având în faţă trei concurente senzaţionale, de vârste diferite, carismatice, cu voci extraordinare! E plăcut să vezi că există emisiuni de genul acesta, care promovează şi oferă acest lemn sfânt numit scenă şi platoul unei televiziuni importante tinerelor talente, care se bucură de aplauze, de un moment memorabil în viaţa lor – fie că merg mai departe pe acest drum sau nu, rămân cu aceste amintiri frumoase, cu sfaturile primite de la juraţi sau persoane importante din industrie. Mergeţi cât mai departe cu această emisiune, pentru că aduce un aer proaspăt în panorama mediei naţionale!”, este mesajul lui Cezar Ouatu, preşedintele juriului în prima ediţie „Vedeta familiei” din acest sezon.

 

Mecanism de desfășurare

În fiecare episod, trei concurenţi, campioni ai unor ediţii din sezoanele anterioare, trec prin trei probe: „Muzica părinţilor – piesa retro” ne poartă pe acordurile muzicii de altădată, „Cu ce te lauzi?” este piesa „de rezistenţă”, pe care micii artişti se bazează cel mai mult, iar „Acum e acum!” e numele probei în care fiecare prezintă o melodie din alt gen muzical decât cel ales la prima probă. Dacă urcă singuri pe scenă sau sunt susţinuţi de rude, prieteni, vedete sau dansatori – decizia le aparţine. La finalul fiecăreia dintre cele 8 ediţii, juriul alege un câştigător, care va merge mai departe în finala din 1 iunie. Pentru finală, concurenţii vor pregăti un moment muzical special, cu invitaţi-surpriză şi trupe de dansatori care să uimească juriul şi publicul. Câştigătorul pleacă acasă cu premiul în valoare de 3000 de euro şi cu titlul de „Campionul publicului”.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol