16 aprilie 2024, 11:58

Sfatul medicului: cum tratăm afecțiunile ORL în sezonul rece?

Sezonul rece vine la pachet, anual, cu viroze respiratorii și cu reactivarea unor afecțiuni ORL cronice. Anul acesta însă, lucrurile sunt mai complicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Cele mai frecvente sunt sunt anginele, rinitele,  sinuzitele, sau otitele care,  netratate corespunzător,  pot duce la complicații grave.

Simptome asemănătoare

Medicul specialist ORL, Cristina Ștefan, avertizează că simptomele specifice virozelor respiratorii, gripelor sau alergiilor  sunt asemănătoare cu cele ale COVID-19.

De aceea, este indicat ca atunci când unele simptome, precum creșterea temperaturii, durerile de cap sau obstrucția nazală persistă, să consultăm medicul de familie.

Semnalele de alarmă sunt febra, care nu cedează la antipiretice, cefaleea, afecțiunile musculare și  tusea seacă.

Simple viroze vs COVID

“Când avem o simplă viroză, e mai bine să apelăm la medicul de familie și dacă simptomele nu se remit, ar trebui să consultăm  și un medic specialist. În momentul în care vedem că ne crește temperatura peste 37,3-37,4 putem lua un antitermic, o zi- două. Dacă persistă, sfatul meu este să apelați la medicul de familie. Dacă avem o cefalee care nu se remite cu un antiinflamator, dacă avem o obstrucție nazală sau dacă scade simțul olfactiv, dacă dispare gustul, sunt primele simptome care ridică un semn de întrebare și trebuie să apelăm la medicul de familie sau la medicul specialist”, a spus medicul specialist ORL Cristina Ștefan, la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, la Radio România Actualități.

“Otitele externe, medii sau  seroase  se pot complica dacă nu există un tratament incipient. Sinuzitele se pot complica și ele, pot apărea chiar și septicemia sau meningita. Este foarte important un consult la medicul specialist pentru că prevenția este cea mai importantă. Rinosinuzitele acute sunt destul de frecvente și este important  de pus un diagnostic corect. Simptomele sunt cefaleea, secrețiile mucopurulente, iar aici examenul clinic este esențial“, a punctat medicul Cristina Ștefan.

În cazul răcelilor de sezon sunt recomandate soluții saline pentru curățarea foselor nazale sau folosirea unui antiinflmator sau antipiretic din primele zile pentru că, astfel,  șansele să apară complicații sunt mai mici. Oricum, nu începem cu antibiotic.

Metode de prevenție

Ca metodă de prevenție, medicul specialist ORL, Cristina Ștefan, recomandă vaccinarea antigripală, atât la copii, cât și la adulți, mai ales în cazul celor cu afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială sau  afecțiunile renale.

Igiena nasului în sezonul rece se poate face cu o apă de mare și o soluție uleioasă, cum ar fi vitamina A.

În cazul în care există o obstrucție nazală, sunt indicate serul fiziologic sau o apă de mare, dar acestea nu trebuie folosite în permanență pentru că pot determina uscarea mucoasei pituitare.

“Dacă există o deviație de sept, o rinită sau o sinuzită, recomand folosirea unui spray nazal cu o soluție salină, un decongestionant nazal și poate un mucolitic, dacă e nevoie“, ne sfătuiește medicul specialist ORL, Cristina Ștefan.

Cum ne întărim imunitatea

Primele semne ale unei imunități scăzute pot fi oboseala, inapetența, stări ușoare de  somnolență în timpul zilei, sau dureri musculare ușoare.

Pentru a nu ajunge în aceste situații, este bine să ne protejăm și ne creștem imunitatea cu o alimentație bogată în legume și fructe, mai ales citrice și să urmăm un stil de viață sănătos, din care să nu lipsească mișcarea și orele de somn.

“Este foarte  important consumul de fructe și legume proaspete. De asemenea, aerisirea încăperilor și sportul ne ajută foarte mult și, în ultimul caz,  putem folosi și medicamente care pot crește imunitatea: vitaminele C, D, sau un complex de vitamine“, mai spune medicul Cristina Ștefan.

Foto Kelly Sikkema/Unsplash


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol