25 aprilie 2024, 15:18

Simona Halep considerată cea mai de succes femeie din România

Tenismena Simona Halep a avut parte de un an senzațional, plin de reușite și de trăiri intense. Datorită meritelor sale, Simona Halep ocupă locul întâi atât în clasamentul WTA, cât și în ierarhia celor mai de succes femei din România.

Halep a adunat 460 de puncte în clasamentul întocmit de revista Capital, după ce au fost luate în calcul realizările sale din ultimul an, notorietatea, cariera, proiectele de responsabilitate socială şi situaţia materială. Este urmată de comisarul european Corina Creţu (415 puncte), iar antreprenoarea Anca Vlad completează podiumul cu 405 puncte.

Simona a concurat cu femei care excelează în domenii precum antreprenoriat, CEO, politică şi administraţie publică sau avocatură, însă performanța mondială pe care aceasta o deține în domeniul tenisului a adus-o pentru prima oară în Top 100 cele mai de succes femei din România.

Totodată, Halep a intrat în premieră și în Top 300 al celor mai bogați români, după ce a câștigat mai mult de 20 de milioane de euro doar în 2017. Pe prima poziție în acest top este, pentru al patrulea an consecutiv, Ion Țiriac (1,8 miliarde de euro), conform Digi sport

Simona Halep este prima sportivă din România ce a ajuns pe primul loc în cadrul competiției WTA, urmând să înceapă anul 2018 din postura de cea mai bună tenismenă a lumii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol