19 aprilie 2024, 20:53

Simona Halep face o pauză. Spune adio lui 2022, dar promite o revenire în 2023

Simona Halep a anunţat că nu va mai juca în competiții în acest an, dar promite că va reveni pe teren în 2023.

“Aș dori să vă informez despre situația mea actuală, să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest an și, așa cum am făcut-o întotdeauna, să vă împărtășesc sentimentele mele profunde.”, a scris ea pe Instagram.

După cum știți cu toții deja, pentru că am vorbit de multe ori despre asta, în februarie am fost foarte aproape de a mă opri din tenis, deoarece nu credeam că am suficientă putere pentru a reveni în top 10. Treceam prin multe momente de anxietate și m-am gândit că este timpul să mă opresc pentru că este nesănătos din punct de vedere emoțional.

Apoi am avut norocul să descopăr Patrick’s Academy, unde am simțit atât de multă pasiune încât mi-a redat pasiunea pentru tenis. Mulțumită lui Patrick, am început încet-încet să cred că încă mai pot juca un nivel bun de tenis. Am fost total deschisă la tot ceea ce mi-a spus să fac, la modul în care ar trebui să o fac și la cantitatea de muncă pe care ar trebui să o depun. Am făcut totul pe deplin.

Obiectivul meu a fost foarte clar: mi-am dat un an pentru a reveni în top 10.

Nu ştiu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu. Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis şi mai am obiective de îndepinit”

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol