8 decembrie 2024, 2:21

Simona Halep revine în circuit. Românca a primit un wild-card pentru Roland Garros

Suspendată provizoriu în urma scandalului de dopaj de la US Open, Simona Halep revine în circuit după şapte luni de suspendare. Organizatorii turneului de la Roland Garros i-au transmis vestea cea bună: românca a primit din partea Federaţiei Franceze de Tenis un wild-card pentru Roland Garros, chiar dacă a ieşit din topul primelor zece jucătoare ale lumii, informează Radio Reșița.

Simona Halep a coborât între timp pe poziţia 26 în ierarhia WTA – şi a pierdut aproximativ un milion de dolari din cauza interdicţiei de a evolua în circuitul profesionist mondial. Românca adunase anul trecut, în intervalul ianuarie-mai, 987.754 de dolari numai din premiile câştigate la turnee, iar la această sumă s-au adăugat bonusurile de preformanţă din contractele publicitare.

Halep a fost suspendată de Agenţia Internaţională a Integrităţii în Tenis după testarea pozitivă la Roxadustat. De remarcat că jucătoarea noastră nu a fost ajutată de consumul acestei substanţe. Ea a fost eliminată de ucraineanca Daria Snigur  chiar din primul tur al Openului American.

Sursa foto: Simona Halep/Facebook


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol