3 mai 2024, 1:33

Sistemul garanţie-returnare va funcţiona de la 30 noiembrie

Sistemul garanţie-returnare va funcţiona în România de la 30 noiembrie. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus la RRA că nu va accepta nicio amânare în acest sens.

El a explicat că ţara noastră are nevoie de acest mecanism, care va genera noi locuri de muncă şi oportunităţi economice. El a amintit că, în prezent, şapte miliarde de PET-uri, doze sau sticle ajung în cel mai bun caz la gropile de gunoi, dacă nu sunt aruncate în albiile râurilor, în păduri sau pe marginea drumului. Mircea Fechet a precizat că sistemul va funcţiona foarte simplu.

Mircea Fechet: ”E ca atunci când mergi la supermarket și folosești o fisă de 0,50 de bani pentru a împrumuta un cărucior pe care ți-i recuperezi. Exact așa va funcționa și în cazul recipientelor de băuturi. Ori de câte ori vom cumpăra un pet cu apă minerală sau cu alte băuturi sau o doză sau un recipient din sticlă între 0,1 litri și 3 litri, vom plăti acea garanție de 0,50 de bani, pe care o vom recupera imediat ce aducem recipientul înapoi, la orice magazin care vinde băuturi pe teritoriul României. Pentru magazinele care vor folosi preluarea manuală, micile magazine, garanția nu se poate rambursa decât cash. Acele automate pe care le vedem și în Vestul Europei, și le vedem deja instalate în supermarket-uri, nu pot genera automat cash, însă vor genera un voucher care poate fi folosit ori la cumpărături în magazinul respectiv, ori decontat la orice casă de marcat pentru a intra în posesia sumei de bani.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol