27 aprilie 2024, 23:14

“Society of snow”, filmul care i-a bulversat chiar și pe actori. Ce spune Lamia Beligan despre producția Netflix

Unul dintre filmele lunii februarie, pe Netflix, este “Society of snow”, candidat la două Premii Oscar.

Societatea zăpezii (titlu original: La sociedad de la nieve) este un film spaniolo-american din 2023 scris și regizat de J. A. Bayona. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Enzo Vogrincic, Matías Recalt și Agustín Pardella. De fapt, din distribuția, compusă din actori uruguayeni și argentinieni, fac parte atât actori profesioniști cât și actori debutanți (în marea lor majoritate).

Filmul prezintă un caz real și anume dezastrul zborului avionului Fairchild FH-227⁠ al forțelor armate din Uruguay, care s-a prăbușit în Anzi în 1972. Este o adaptare a cărții cu același nume a lui Pablo Vierci, care documentează relatările celor 16 supraviețuitori ai accidentului, pe mulți dintre aceștia Vierci i-a cunoscut din copilărie.

Filmul este extrem de dur. 29 dintre cele 45 de persoane aflate la bord mor fie la impact, fie în zilele următoare. Curând, echipele de salvare renunță la a mai găsi rămășițele avionului, însă 16 persoane reușesc să supraviețuiască timp de 72 de zile.

“Experiența pe care am trăit-o văzînd filmul Society of the Snow mă va urmări multă vreme”, povestește dna Lamia Beligan.

“Un film copleșitor, zguduitor care, între altele, te lasă cu sentimentul clar că viața e cu adevărat un mare dar și că trebuie prețuită.

Filmul regizorului Juan Antonio Bayona  după romanul omonim al lui Pablo Vierci, pornește de la un caz real.

Dar filmul, dincolo de valoarea lui documentară, povestește  o călătorie inițiatică. Este o poveste despre prietenie și valențele pe care le capătă ea într-o situația limită. O poveste  despre uluitoarele capacități de mobilizare a resurselor interioare ale omului în voința de a supraviețui.  O poveste despre generozitate  și dragoste de viață și nu în ultimul rînd, despre relația cu Dumnezeu și pregătirea pentru Marea Trecere.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol