21 iunie 2024, 4:14

Şoferiţă în vârstă de 103 ani oprită de poliţişti în trafic. Nu avea permis şi nici asigurare

O femeie din Italia a ajuns pe lista celor mai vârstnici infractori rutieri din toate timpurile după ce poliţiştii au oprit-o în trafic şi au descoperit că circula fără permis de conducere şi fără asigurare, informează DPA.

Pensionara, născută în 1920, conducea maşina prin centrul orăşelului Bondeno, din nordul Italiei, în mijlocul nopţii, au declarat marţi autorităţile. Potrivit Agerpres, ea a atras atenţia poliţiei deoarece conducea cu viteză, pe aceleaşi străzi, în jurul orei 01:00 (00:00 GMT). În timpul controlului, o patrulă de poliţie a descoperit că permisul de conducere al femeii era expirat de doi ani.

În plus, pensionara nu mai avea asigurare pentru maşina sa. Prin urmare, autovehiculul a fost confiscat şi ridicat.

Conducătoarea auto a fost dusă acasă de poliţie. Pensionara a declarat că plecase în vizită la nişte prieteni din afara oraşului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol