29 martie 2024, 15:44

SONDAJ. Românii își găsesc tot mai mult partenerul la serviciu

Un sfert dintre angajaţii români au avut, în ultimii doi ani, relaţii romantice la muncă, în ciuda faptului că jumătate dintre ei consideră că o astfel de legătură la job poate scădea productivitatea, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs.

Când vine vorba despre relaţiile la locul de muncă, părerile sunt împărţite:

  • o parte importantă (29%) se declară împotriva lor;
  • în timp ce 23% afirmă că sunt binevenite;
  • 41% dintre respondenţi au declarat că şi-ar ţine relaţia ascunsă de văzul colegilor dacă ar dezvolta o pasiune pentru cineva cu care îşi împart activitatea:
  • 26% dintre ei spun că nu ar avea o problemă în a-şi afişa sentimentele.

 

În ceea ce priveşte politica companiilor în raport cu relaţiile la locul de muncă, doar 10% au o politică clară şi se poziţionează vehement împotriva acestora. Din declaraţiile respondenţilor, 12% au avut colegi care au fost sancţionaţi sau chiar concediaţi pentru că au încălcat politica firmei privind relaţiile romantice la locul de muncă.

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 ianuarie – 8 februarie, pe un eşantion de 957 de utilizatori de Internet.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE